(ORASUL, 8.30) PROIECT – CET- RETEHNOLOGIZARE / Proiectul pentru retehnologizarea sistemului de termoficare a fost inaintat Ministerului Mediului
(CUZANET,
Iasi, 14 noiembrie) Proiectul privind retehnologizarea sistemului de termoficare al Municipiului Iasi a fost inaintat catre Ministerul Mediului (proiectul este intitulat  "Retehnologizarea sistemului de termoficare din Municipiul Iasi in vederea conformarii la normele de protectia mediului privind emisiile poluante in aer si pentru cresterea eficientei in alimentarea cu caldura urbana). Valoarea totala a  proiectului este de 61 de milioane de Euro, din care o parte va fi suportata de Municipalitatea ieseana, astfel: 5% cheltuieli eligibile, ceea ce inseamna in jur de 3 milioane de Euro, iar aproximativ 10,1 milioane de Euro reprezinta cheltuieli neeligibile (in principiu TVA-ul).  Astfel, Primaria Iasi va cofinanta proiectul cu aproximativ 14 milioane de Euro. Restul sumei, de 47 de milioane de Euro, va fi completata din fonduri nerambursabile: 50% din bani vor sosi de la Uniunea Europeana si 50% reprezinta contributia Guvernului Romaniei. "Ne-am asumat aceste responsabilitati financiare, pentru ca asa ni s-a impus, sa contribuim si noi cu o parte din bani, iar  etapa urmatoare este obtinerea avizului pentru proiectul de retehnologizare a sistemului de termoficare din Iasi", a punctat primarul Gheorghe Nichita.Studiul de fezabilitate al proiectului, trecerea din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Iasi a componentelor de infrastructura ce fac obiectul proiectului, precum si  înfiintariea în cadrul Organigramei Primariei Municipiului Iasi a Unitatii de Management a Proiectului (UMP) în vederea implementarii acestui proiect au fost aprobate in sedinta Consiliului Local din 27 octombrie a.c./ Cristina Gradisteanu