(ORASUL, 8.00) POLITIC-PDL-EUROPARLAMENTARE/ Alina Mungiu-Pippidi ar putea primi un loc elegibil pe lista PD-L pentru Parlamentul European.
(CUZANET, Iasi, 4 martie)Biroul Permanent National a PD-L a hotarat ca nici un parlamentar nu isi poate depune candidatura pentru Parlamentul European(PE). Astfel, senatorul Dumitru Oprea se va multumi doar cu scaunul de la Palatul Parlamentului. Presedintele PD-L Iasi, Dan Carlan s-a aratat dispus sa o sprijine pentru un loc in Parlamentul European pe Alina Mungiu-Pippidi. „Domnul Oprea a anuntat public faptul ca renunta la candidatura domniei sale si ca va sustine cu toata forta candidatul PD-L Iasi, in competitia interna pentru un loc eligibil. Din acest moment, putem gandi si vorbi despre alte variante. Primul om, caruia i-am impartasit propunerea pe care o vom face sambata Biroului Permanent Judetean Iasi, a fost chiar domnul Oprea si ma bucur ca a reactionat ferm si pozitiv. Am comunicat si celorlalti colegi din echipa PD-L de Iasi propunerea pe care o vom inainta oficial in sedinta de sambata, doamna Alina Mungiu-Pippidi”, a declarat Dan Carlan. Pentru moment, presedintele filialei nu a primit un raspuns ferm de nici o culoare. „Nu am primit un refuz ferm, asa cum a fost cazul in vara, in cazul alegerilor pentru parlamentul Romaniei. Dupa cum nu am primit nici un accept explicit, fiind vorba de o propunere venita pe nepregatite si in lipsa unei decizii oficiale a organizatie”, a mentionat pe blogul sau Carlan. Prin urmare, la intalnirea de sambata a Biroului Permanent Judetean se va sti candidatul pentru PE din partea PD-L./ Bianca Nazarie
Niciun comentariu