(ORASUL, 17.00) SALUBRIS – MAJORARI – PRETURI /S-au majorat preturile la salubrizare
(CUZANET
, Iasi, 30 ianuarie) -  Propunerea facuta de reprezentantii Salubris pentru cresterea preturilor la serviciile oferite municipalitatii a fost aprobata in unanimitate astazi, 30 ianuarie, in cadrul sedintei de Consiliu Local. Astfel, incepand cu aceasta luna, iesenii vor plati pentru colectare, transport si depozitare deseuri menajere suma de 4,2 lei/persoana/luna fata de 3,4 lei cat a fost pana in prezent, in cazul persoanelor asociate, 4,8 lei/persoana/luna in cazul gospodariilor individuale cu o crestere de 1 leu comparativ cu tariful precedent si 49,50 de lei/mc in cazul agentilor economici. S-au scumpit deasemenea atat preturile pentru serviciile de salubrizare manuale si automate precum maturatul si spalatul strazilor, inchiriere a toaletelor ecologice, curatirea manuala a ghetii, dezapezire, imprastiatul materialelor antiderapante act si cele pentru deratizare, dezinsectie si dezinfectie. „Iesenii trebuie sa stie ca noi nu am mai marit tarifele din decembrie 2006. Era cazul sa o facem acum. Speram sa gasim intelegere. Noi am notat toate motivele pentru care am solicitat majorarea preturilor in referatul proiectului depus la Primarie si cred ca acolo se vede clar ca daca toti scumpesc materia prima de care avem nevoie, noi nu putem ramane constanti.” a declarat Ioan Apostol, directorul general al Salubris Iasi.
  Printre argumentele cresterii tarifelor la serviciile de salubritate se numara cresterea preturilor inregistrate in perioada noiembrie 2006-iunie2008, modificarea majora a costurilor pe amortizari, determinata de punerea in functiune a unor utilaje pentru imbunatatirea calitativa a serviciilor publice de salubrizare, cresterea costurilor in urma suplimentarii timpului de lucru alocat prestarii serviciilor se salubrizare prin introducerea lucrului in doua schimburi(6-14, respectiv 14-22), cresterea cheltuielilor cu manopera o data cu cresterea salariului mediu pe unitate dar si evoluarea cheltuielilor de protectie a mediului si de securitate si sanatate in munca./Roxana Maticiuc