(ORASUL, 16.00)PRIMAR-STRUNGA-SENATOR/ Primarul din Strunga pleaca in Capitala pe post de senator
(CUZANET,
Iasi, 07 ianuarie)-Primarul din Strunga va trebui sa isi dea demisia pentru a ocupa in Parlament scaunul de senator. Constantin Lazar a castigat la alegerile parlamentare din luna noiembrie postul de senator pe colegiul 2 si este la cel de al III-lea mandat ca sef local. Prin urmare, primarul PSD-ist va fi nevoit sa renunte la functia de ales local iar in 90 de zile de la depunerea demisiei vor avea loc din nou alegeri la Strunga.”Astazi, 7 ianuarie, am emis ordinul prefectului prin care am constatat renuntarea la functia pe care o castigase in urma alegerilor din luna iunie. Acest fapt s-a intamplat prin validarea pe data de 19 decembrie ca senator din partea PSD”, a declarat Vasile Etcu subprefect de Iasi. Pana ce noul primar va fi numit in functie, atributiile lui Constantin Lazar vor fi preluate de actualul viceprimar, iar indatoririle celui din urma vor fi inmanate unuia dintre cei 13 consilieri din Strunga. „Asteptam sa treaca Sarbatorile Pascale si alegerile parlamentare si cred ca la finele lunii aprilie, inceputul lui martie vom avea alegeri la Strunga”, a mentionat subprefectul. Cazul primarului de la Strunga este singular in intreg judetul Iasi./ Iulia Nanescu