(ORASUL, 20.00) RATP – MODIFICARI – TRASEU 28 /Traseul autobuzului 28 va reveni la ruta initiala
(CUZANET,
Iasi, 3 decembrie) – Reprezentantii Regiei Autonome de Transport Public(RATP) Iasi au hotarat sa scurteze traseul autobuzului 28, Dacia – Copou. Astfel, el va reveni la ruta initiala, Piata Alexandru – Copou. Amintim faptul ca decizia de prelungire a acestui traseu a fost luata in momentul in care urmau sa fie incepute lucrarile la Pasarela din Alexandru cel Bun.
"Noi ne-am hotarat sa lungim acest traseu atunci cand am fost nevoiti sa asiguram trasportul cu tramvaiul doar pe un singur fir si asta s-a intamplat cand se lucra la pasarela Alexandru. Pana la sfarsitul acestei luni, cu siguranta, vom termina si cu treaba asta, deci vom finaliza reparatiile in zona Alexandru, asa ca traficul se va fluidiza si am vrea ca 28-ul sa intoarca la Piata Alexandru, ca inainte",  a declarat Adrian Mihai, purtatorul de cuvant al RATP.

Motivul scurtarii acestui traseu nu este doar finalizarea lucrarilor de la pasaj, ci si o analiza pe care au facut-o angajatii RATP, in urma careia s-a ajuns la concluzia ca sunt putini ieseni care urca din Dacia in autobuzul 28 si ca autobuzul se umple abia incepand cu zona Alexandru. "Trebuie sa luam aceasta masura de scurtare a traseului pentru avem in fiecare zi plangeri ca incepand cu statia din Galata si pana la Bariera Nicolina oamenii nu mai au loc in autobuz. Si asta se intampla apoape pe parcursul intregii zile. Cel putin eu, din 300 de mailuri pe care le-am primit cu reclamatii, jumatate sunt la adresa acestei rute." a explicat Maricel Gherca, directorul RATP. Traseul lui 28 este, in prezent, cel mai lung din Iasi, o cursa dus-intors avand 26 de kilometri. "Traseul in sine este foarte lung ceea ce ingreuneaza intrarea si in zone unde portiunea stradala este extrem de ingusta si nu au posibilitatea sa respecte graficele temporale impuse si se creeaza si blocaje in lant. Astfel, timpul de parcurs, ajunge de la 80 de minute, cum este normal, la 120 de minute. Si, pana la urma, calatorii din Dacia au si alte mijloace de trasport pentru a ajunge in Copou, in special rutele de tramvai.  De asemenea, au transportul asigurat si spre Podu Ros si Tatarasi." a spus Adrian Mihai.

Reprezentantii regiei s-au gandit si la solutii pentru cei care locuiesc in Dacia si vor mai avea abonament valabil pe linia lui 28 in momentul scurtarii traseului: ”Pentru cei care uzeaza de abonament, vom stabili la momentul respectiv ce alte trasee asimilam sau, daca nu, in ultima instanta, vom returna banii pentru numarul de zile ramase in perioada de valabilitate a abonamentului, decontul fiind facut la sediul RATP", a mai declarat purtatorul de cuvant al RATP.
Acestea sunt ultimele modificari ale traseelor, prevazute de Regia Autonoma de Transport pana la finele acestui an. Vor mai exista, insa, unele modificari, in preajma sarbatorilor, cand, la solicitarea marilor centre comerciale, programul de circulatie a unor  mijloace de transport va fi prelungit pana la miezul noptii. /Roxana Maticiuc