(ORASUL, 15.00) ALEGERI – CANDIDATI – SECTII/ 676 de sectii de votare isi deschid miine portile
(CUZANET, Iasi, 29 noiembrie)-Duminica, 30 noiembrie, sunt asteptati sa se prezinte la vot aproape 700.000 de alegatori din judet si alti 320.000 din municipiu care vor decide noua componenta a Parlamentului. Judetul Iasi va trimite in Parlament 12 deputati si 5 senatori. Un deputat va reprezenta in Parlament 70.000 de locuitori, iar un senator 160.000 de locuitori. Votarea incepe la ora 7.00 si are loc pana la ora 21.00, cand toate sectiile se vor inchide. Pe intreg judetul Iasi Institutia Prefectului impreuna cu fortele de ordine vor monitoriza procesul electoral ce se va desfasura in 676 de sectii. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean Iasi, vor fi amenajate sectii de votare in 60 de scoli. In fiecare sectie de votare vor fi instalate doua urne fixe, una pentru Senat, iar cealalta pentru Camera Deputatilor, precum si o urna mobila care va fi folosita in cazul in care exista solicitari din partea persoanelor care nu se pot deplasa. " Pentru aceste alegeri am aprobat scrisorile inainte de directorul penitenciarului iesean , prin care eram informati ca circa 20 de persoane si-au exprimat intentia de a vota. Prin urmare, persoanele cu drept de vot, dar si oamenii starzii care au pe buletin, in dreptul adresei scris Municipiul Iasi vor vota la o singura sectie de votare: sectia 20 de la Gara", a declarat Vasile Etcu, subprefect. Reamintim ca, nu vor exista urne mobile in campusurile studentesti, in gari sau in spitale. In cursa electorala, s-au inscris 114 candidati, din 8 formatiuni politice. Au depus liste complete de candidati PD-L, PSD, PNL, UDMR, PNG-CD si PRM. Partidul Verde Ecologist are 9 candidati, in timp ce Partidul Popular si al Protectiei Sociale (PPPS) participa la alegerile din judetul Iasi cu 3 candidati. Alegatorii vor putea sa isi exercite dreptul de vot numai la sectia de votare la care este arondata strada sau localitatea unde isi au domiciliul si numai pe baza cartii de identitate. Alegatorii nu vor putea sa foloseasca nici la aceste alegeri parlamentare cartile de alegator, Guvernul hotarand printr-o Ordonanta de Urgenta ca acestea vor putea fi utilizate incepand cu alegerile parlamentare din anul 2012. Potrivit legii electorale, candidatii pot vota la oricare dintre sectiile de votare din cadrul colegiului uninominal in care candideaza. La ora 21.00, presedintele biroului electoral al sectiei de votare declara votarea incheiata si dispune inchiderea sectiei de votare, urmand ca incepand cu ora 23.00 presedintii si loctiitorii sectiilor de votare sa se prezinte la Prefectura Iasi pentru a preda procesele verbale./ Iulia Nanescu
Niciun comentariu