(ORASUL, 16.00)CJ-AEROPORT-CANSCHI/ Scandalul terenurilor de la aeroport continua
(CUZANET, Iasi, 28 octombrie)-Consiliul Judetean va cere o noua expertiza a terenurilor si constructiilor din zona de dezvoltare a Aeroportului International Iasi. Decizia a fost luata de presedintele CJ, Constantin Simiard care a descoperit ca evaluatorul angajat pentru stabilirea valorii terenurilor nu a tinut cont de vechimea halelor din zona. Acestea au fost construite in urma cu 30 de ani, iar proprietarii nu au adus de atunci imbunatatiri. " Am fost pacalit de evaluatorul meu. Sunt niste ruginituri, bate vantul prin ele. Mi se cer 300 de euro pe metru patrat. O hala ultramoderna, cu pereti termoizolati, costa 150-200 de euro. Nu este normal. Expertii trebuie trasi de maneca", a declarat Constantin Simirad, presedinte CJ.
Pentru a se stabili data unei noi negocieri, sefii CJ s-au deplasat in cursul zilei de marti, 28 octombrie, impreuna cu managerul aeroportului, Mitica Rebegea, pe tereneurile familiei Canschi. Dupa ce ambele parti au vizitat terenul, cladirea de birouri si cele doua hale s-a stabilit ca familia Canschi sa nu primeasca aceasi suma negociata la inceput, adica 2,142.000 milioane de euro. " Mie nu mi se pare corect, avand in vedere ca cele doua hale eu singur le-am reabilitat. Am facut aici investitii de miliarde si nu voi accepta sa fiu pacalit. Chiar daca asta inseamna neinceperera lucrarilor la aeroport ", a declarat Giani Canschi. In urma vizitei autoritatile responsabile cu inceperea lucrarilor la aeroportul iesean au refuzat sa se pronunte in cazul celor 10.000 de metri patrati si a pretului acestora. Tocmai de aceea, sefii administratiei judetene se gandesc sa depuna o plangere la o institutie de control de genul Directiei Nationale Anticoruptie impotriva acestor firme.
Reamintim ca Giani Canschi nu a fost de acord cu pretul oferit de CJ Iasi pentru terenul pe care il detine, anume putin peste 2 milioane euro. Omul de afaceri a prezentat Consiliului Judetean propria sa expertiza. Giani Canschi cerea pentru un metru patrat 400 de euro. Asta in situatia in care evaluatorii platiti de CJ au stabilit o valoare initiala de 140 de euro. Totodata, comisia condusa de vicepresedintele CJ, Victor Chirila ,va face primele demersuri pentru exproprierea omului de afaceri Giani Canschi, cel care detine in zona Aeroportului un teren de aproape 10.000 de metri patrati. "Vrem sa declaram terenul respectiv ca fiind de utilitate publica. Acest lucru se va realiza printr-o hotarare de CJ. Cred ca poate fi pe ordinea de zi chiar in sedinta de luna aceasta. Apoi, odata aprobata hotararea, vom putea trece catre pasul urmator, exproprierea", a declarat Victor Chirila./Iulia Nanescu
Giani Canschi detine 391 metri patrati in nume propriu si 9.000 metri patrati in numele Geprocon SRL. Terenul este necesar extinderii Aeroportului International Iasi./ Iulia Nanescu
Niciun comentariu