(ORASUL, 14 00)- PRIMARIE-MASINI-SANCTIUNI -Agentii comunitari continua seria de amenzi date in parcarile iesene

(CUZANET, Iasi, 28 octombrie)- Politia comunitara continua actiunile de control in parcarile din municipiu.  Fiecare masina expusa spre vanzare sau abandonata a fost ridicata din cartierul Tudor Vladimirescu. Zilele trecute, doua masini expuse spre vanzare, au fost ridicate de politistii comunitari din parcarea Facultatii de Chimie, iar alte patru masini abandonate au fost ridicate de pe strada Sarmisegetuza.  “Am continuat aceasta actiune de ridicare a masinilor abandonate sau a celor care sunt spre vanzare din municipiul Iasi. Persoanele care sint la prima abatere primesc doar un avertisment, pe motiv ca nu erau informati despre hotarirea de Consiliu Local, insa cei care nu se afla la prima abatere sint amendati. Dorim prin aceste actiuni sa eliberam strazile de masinile care blocheaza traficul, parcarile sau caile de acces”, a declarat Nicoleta Deciu, purtator de cuvant la Politia Comunitara Iasi. Va reamintim ca valoarea unei sanctiuni variaza intre 2000 lei si 2500 lei, la care se adauga si o taxa pentru ridicarea masinii, care este de 280 lei. Fiecare zi de amanare in plata amenzilor mai scoate din buzunarul cetatenilor o taxa de 90 lei pe zi./ Ionut Benchea