Aflata in delegatia membrilor Grupului Coimbra care s-au intalnit in aceste zile la Iasi pentru a sustine o serie de conferinte privind colaborarea academica in domeniul cercetarii, Sabine Pendl, Directorul Oficiului de Relatii Internationale de la Universität Karl-Franzens Graz a vorbit reporterilor CuzaNet despre impactul crizei financiare asupra cercetarii academice, despre utilitatea mobilitatilor internationale si despre “internationalizarea” pedagogiei si a esteticii universitare.

Care este obiectivul principal al conferintelor Grupului Coimbra ce sunt sustinute pentru prima data in Iasi, cu ocazia aniversarii a 150 de ani de la infiintarea Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”?

In primul rand este vorba de o oportunitate de a informa pe fiecare dintre noi, ma refer aici la membrii grupului “Coimbra”, cu privire la deciziile ce vizeaza intreaga retea universitara. Desigur exista foarte multe medii de comunicare, care ar putea facilita acest proces, insa este o sansa de a ne intalni fata in fata si de a dezbate aspecte de ordin administrativ, centrate pe domeniul cercetarii universitare si al mobilitatilor interculturale.

“Exista o marja semnificativa de cercetatori care se intorc pentru a ajuta la progresul academic al universitatii de la care au plecat”.

Exista o tendinta a cercetatorilor din Europa de Est de a migra spre Vest pentru a-si dezvolta o cariera in domeniul cercetarii universitare avand la dispozitie resurse mai putin limitate ca in tara din care pleaca. Cum comentati acest fenomen ?

Noi cei de la Universitatea din Graz ne-am focusat interesul asupra cercetarii din Europa de Sud-Est. Dorim sa profitam de acest avantaj al migratiei cercetatorilor nostri in eventualitatea in care ei se vor intoarce in cele din urma acasa. In acest moment, acest fenomen este mai mult unul geografic, pentru ca, din ce observ eu, exista o marja semnificativa de cercetatori care se intorc pentru a ajuta la progresul academic al universitatii de la care au plecat.

Care este de fapt statutul cercetarii universitare in zona mai sus mentionata?

Sincer, la nivelul acesta pot spune ca este vorba de un progres mai incetinit ca viteza. Spre exemplu, cercetari care au durat aproximativ 20 de ani, puteau fi realizate intr-un timp mult mai scurt, daca acei cercetatori beneficiau de toate resursele posibile. Universitatile europene in general discuta despre acest factor si atrag atentia ca astfel de greseli nu trebuie sa se mai repete. Universitatile de prestigiu stau foarte bine la capitolul creatie, iar prin ideile care converg din aceasta radacina se urmareste sincronizarea cu celelalte universitati, fie ele din Europa de Est sau Sud-Est. Acelasi tipar il urmareste si procesul Bologna, de a reduce oarecum timpul alocat acestor procese.

Cum pot universitatile europene sa se alinieze la standardul celor americane in ceea ce priveste performanta academica si nivelul inalt al cercetarii?

Este o chestiune mai mult de retea, cel putin asta gandesc eu. In Statele Unite, exista o investitie majora in educatia superioara, iar din acest punct de vedere cei de acolo reusesc sa atraga unii dintre cei mai buni doctoranzi si specialisti in diverse arii de competente. Ei sunt acoperiti atat pe partea financiara cat si pe partea de oportunitate, iar ei investesc aceste concepte in ceea ce universitatile europene cu greu mai pot investi la ora actuala. Eu cred ca daca vom stabili o retea universitara puternica in Europa, vom avea posibilitatea de a-i depasi pe omologii nostrii americani. Trebuie, de asemenea, sa existe si o relatie intre cele doua continente la urma urmei, iar aceasta relatie trebuie fundamentata pe ideea de competitie si cooperare.

Cum s-ar schimba ecuatia cercetarii universitare atunci cand introducem si factorul crizei financiare ?

Cercetarea nu are de suferit in contextul crizei europene, pentru ca adesea cercetarea creeaza bani. Sau mai bine spus cercetarea in domeniile tehnice nu cred ca va resimti vreo influenta negativa din partea crizei financiare. De cealalta parte, cercetarea la nivelul stiintelor umaniste este intr-o situatie diferita pentru ca exista o stare incetinita de identificare a psobilelor arii de cercetare in acest domeniu.

O trecere a granitei iti poate deschide foarte usor orizonturile asupra viitorului tau

Cercetarea inseamna si o deschidere a tarilor catre un schimb intercultural. In acest sens au luat fiinta programele de mobilitate internationala. Cum s-ar putea creste aria de selectie a celor care doresc sa aplice pentru o astfel de mobilitate la nivel de artisti sau antreprenori ?

Este una dintre cele mai dificile intrebari pe care mi-ai adresat-o. Exista la acest nivel o seceta de comunicare, de interes, bazata probabil si pe politicile practicate de unele tari si exista o tendinta de a trata in mod negativ pe cei care provin din alte tari si care vin pentru a studia si pentru a-si dezvolta propriile cercetari. In Austria, spre exemplu, reusim sa identificam un avantaj deschizandu-ne catre cercetatorii si studentii care vin la noi, insa trebuie sa mai treaca o serie de ani pana cand aceasta strategie va fi functionabila si viabila, iar mai apoi ne putem gandi la o extindere a ariei de selectie. Totul depinde de posibilitatile de calatorie, de cercetare, de finantare si de acceptare a respectivului individ intr-o noua tara.

Multi studenti s-au declarat incantati de posibilitatea de pleca intr-o mobilitate de genul celei Erasmus, iar la sfarsit au invocat argumentul conform caruia perioada aceste mobilitati este prea scurta. Care este defapt cheia succesului programelor de genul Erasmus ?

In primul rand un argument ar fi deschiderea extrem de generoasa, practic orice student din spatiul european poate aplica pentru o asemenea bursa. Este o oferta pentru fiecare student din Europa pentru a creste intr-un mediu nou, intr-o cultura noua. La momentul de fata dilema lor este de genul, cand ar trebui sa plec ? In timpul cursurilor de licenta, de master sau de doctorat ? De asemenea, nu mai este vorba de aventura in sine pe care o comporta o astfel de mobilitate, dimpotriva, este vorba chiar de o posibilitate de independizare si de constientizare a propiului obiectiv in viata. O trecere a granitei iti poate deschide foarte usor orizonturile asupra viitorului tau.

Cum ar trebui sa fie relatia profesor-student din punctul dumneavoastra de vedere. Va pun aceasta intrebare pentru ca am luat si eu parte la o mobilitate internationala in Spania, unde am vazut ca studentii autohtoni obisnuiau sa aiba o relatie mult mai apropiata fata de profesor, adresandu-se de multe ori cu apelativul “Hombre!” (n.r. « Omule ! »), ceea ce in unele tari, inclusiv in Romania, nu mi-as fi conceput o astfel de maniera de a deschide o conversatie ?

Foarte interesanta intrebarea. Aici este mai mult o chestiune de cultura. Mi s-a intamplat si mie in urma cu ceva ani cand am fost cu o bursa in Statele Unite, iar eu imi mancam sandvisul practic langa profesorul meu, ceea ce in Austria chiar ca nu puteam sa imi concep o asemenea situatie. Trebuie ca studentii internationali sa se alinieze la anumite standarde, iar aici le includ chiar si pe cele de politete si adresare. Aceasta influenta nu este perceputa doar de catre studenti. Profesorii care pleaca la randul lor in strainatate se intorc cu un bagaj de cunostiinte noi, chiar si la nivelul conduitei fata de un student, iar astfel se “internationalizeaza” intreaga perspectiva asupra pedagogiei si a esteticii universitare.

Lucian Balanuta