Membru al Societatii Internationale „Mihai Eminescu”, anticar de profesie, colectionarul Dumitru I. Grumazescu vorbeste deschis despre studiile sale, viata si viitorul anticariaului care l-a facut atat de cunoscut in Iasi.

Cu ce ati dori sa fiti cunoscut in fata publicului iesean, in afara de anticariat, si nu sunteti?

Nu mi-am dorit sa ma bage prea mult lumea in seama la Iasi, nu am vrut sa fiu nici cetatean de onoare, nu vreau si nu insist. Mi-am dorit in schimb o Biblioteca Particulara, vreau sa donez cele 30.000 de volume din cele 50.00 de volume personale…. Mai ramane de vazut, inca nu s-a gasit spatiu si intelegere.

Cum a luat fiinta anticariatul in care ne aflam?

Anticariatul reprezinta o frumoasa bucatica de istorie. Trebuia sa fac parte din doua partide politice, dar m-am retras. Am spus “porcu’ si fursecurile, Grumazescu si politica”. Am plecat in Basarabia, moment in care am fost, neoficial, consilierul Primariei Iasi pentru Primaria Chisinau si invers – un fel de prim diplomat. Am avut rolul meu destul de definit. La un moment dat, au venit la mine la hotel, in Chisinau, doua dulapuri vorbitoare, doi ucrainieni imbracati in haine de piele si mi-au spus: “Bai, daca in 7 zile nu pleci de aici, nu mai raspundem de viata ta”. M-am intors din Basarabia si m-am intrebat ce as putea sa fac, tot timpul mi-am dorit un anticariat. Mai mult decat atat, am facut ucenicia la unul din cei mai mari anticari ai tarii, Radu Sterescu, fost bibliotecar, omul care a adus cu vagoanele de tren si cu vapoarele obiecte in tara. Anticariatul a mai luat fiinta si din dorinta de a-mi mari colectia Jules Verne, Creanga, Napoleon si Eminescu. Ulterior s-a extins.

“Am fost un pradat multumit”

Care este cel mai scump obiect din anticariat?

Mi-a fost spart apartamentul. Am  aparut la televizor si am spus ca e un paradox ca mi-a fost calcata casa de hoti cinstiti. Adica mi s-au furat doar bani si niste bratari ale sotiei mele, care erau galbene. Credeau ca sunt de aur, dar noi nu iubim aurul. Au rasturnat pe pat o cutie de pantofi, veche plina cu carti mici, din 1900. N-a furat o carte: am fost un pradat multumit. Nu mi-a luat ce era mai valorors. Intr-adevar, m-au dat cu cativa ani inapoi, deoarece mi-au luat ceva bani, care erau stransi pentru masina si calculator. Pentru a evita astfel de spargeri, evit sa raspund la o astfel de intrebare specific reportericeasca.

Care este totusi, cel mai valoros lucru pentru sufletul dumneavoastra?

Cel mai valoros, categoric ca nu este aici. Este depus la banca. E vorba de niste carti foarte valoroase pentru inima mea. Poate pentru altii nu reprezinta nimic.

Care sunt cele mai mari sacrificii facute pentru a intra in posesia unei carti?

Am muncit o luna de zile la o familie de evrei pentru editia a doua de poezii Mihai Eminescu, ingrijita de Maiorescu. Am muncit ca un nebun, am lucrat in perioada ‘80 – ‘89 in Bucuresti. Stateam mai mult la sora mea, ea vazand ca talpa la pantofi mi se roade, mi-a spus sa imi strang bani pentru incaltaminte si sa nu mai stau prin anticariate. Deja ma stiau toti in anticariate, imi dadeau pe datorie. Sora mi-a spus ca, la fiecare salariu, imi va opri din bani sa imi ia niste mocasini, ca vine iarna. A inceput sa stranga sora mea bani, pana intr-o zi, cand ma duc la ea si-i spun: “Mai Mariana, aici, pe Polona, s-a deschis un magazin mare, Tineretul, unde am gasit niste mocasini extraordinari!” “Cat?” “500!” “Ia-ti banii!” Am luat banii si m-am dus la anticariat, langa Universitatea Bucuresti, am cumparat Editia Princeps, Veronica Micle, avea si o floare de “Nu ma uita”, uscata. Am cumparat cartea si m-am dus la garsoniera. Singurii bani pentru mocasini i-am dat pe carti.

“Nu am vrut sa fac depozite de diplome”

Ce ne puteti spune despre studiile dumneavoastra?

Am facut multe in viata. Am fost fotograf profesionist, am facut chiar si regie de teatru. Nu stiu cat de importanta este o diploma, lucru care nu m-a interesat niciodata, unii mi-au reprosat acest lucru. Nu am vrut sa fac depozite de diplome, am diferite distinctii, chiar presedintele tarii mi-a dat o medalie de aur pentru 45 de ani de activitate eminesciana. Le-am dat voie la prosti sa ma atace, pentru ca prostii se dau mari, importanti. Eu am fost un laudaros, in schimb. Cand am spus ca eu am primul aparat Lumiere de proiectii din lume, facut de fratii Lumiere la Paris, l-am aratat, cand am spus ca am toate editiile Maiorescu sau Eminescu, le-am aratat. In ceea ce priveste studiile mele, pot sa spun doar ca am terminat liceul.

Foarte multi vin la mine si imi spun “profesore”. De ce ? Probabil pentru ca sunt un profesionit. Nu a existat niciodata o facultate, o scoala de anticari in lume. Acestia s-au format, au fost mari anticari ai lumii precum Radu Sterescu, care avea patru clase, dar ce carti, ce stiinta avea acel om!

“Nu mai am bani sa platesc chiria la stat”

Aveti in jur de 70 de ani, ce se va intampla cu acest anticariat cand dumneavoastra nu veti mai putea sa va ocupati de el?

Ma intreb ce se intampla si acum, deoarece nu mai am bani sa platesc chiria la stat. De ani de zile am ajutat toate societatile scriitoricesti, aici isi desfasoare activitatea Academia Libera “Ionel Teodoreanu”, Societatea Elevilor, aici functioneaza Societatea Internaionala “Mihai Eminescu”, datorita acestei societati am fost invitat la Bruxelles, la Strasbourg, sa vedeti cum scriu strainii despre Iasi, foarte frumos. Ambasadorul Belgiei m-a invitat cu expozitia in Belgia. Urmeaza sa ma duc acum ca invitat al ambasadorului la o societate culturala de acolo. Contactul meu zilnic cu lumea de caracter se stie. In ceea ce priveste viitorul anticariatului, numai Dumnezeu stie.

“Un anticar este un far”

Ce inseamna meseria de anticar?

Un anticar este un far, pentru ca totata lumea vine la el cu intrebari. Am mari universitari care vin aici, ma intreaba diferite lucruri si imi multumesc. Noi trebuie sa cunoastem foarte multe, de la icoane si tablouri, de la carti la bijuterii sau obiecte de arta, trebuie sa stim sa descifram o semnatura pe un tablou a unui pictor aiuristic, sa ne dam seama dupa punerea in rama. Sunt lucruri pe care eu le-am invatat de la cei care mi-au calcat pragul. Am o colectie de peste 100.000 de ilustrate din toata lumea, am o colectie de cutii muzicale mecanice. Aseara am cumparat o cutie muzicala… Am jucarii foarte valoroase, de la 1799, jucarii mecanice, am o colectie de aparate foto extraordinare. Oriunde mergeti in Iasi, veti vedea ca multa lume colaboreaza cu mine. Noi suntem ceea ce facem.

Andrei Ciobanu