A parasit Romania pentru Franta, insa, dupa mai bine de 15 ani, originile si proiectul sau de suflet – „Restitutio Benjamin Fondane” – o cheama din nou acasa. Isi coboara privirea cand vorbeste despre cel mai drag cuvant, „dor” si, de fiecare data cand rosteste numele „maestrilor” sai, ii infloreste un zambet pe chip. Isi doreste sa priveasca din nou Iasul ca pe un mare centru cultural, in care „urma sa aleaga”.

„Nu poti sa legi poezia decat de un proiect de viata”

Va plac dictionarele de buzunar?

Da, pentru ca desi nu au contexte, sunt totusi utile. Imaginati-va ca aveti acces direct la un termen, la o notiune, la un lexic si functioneaza ca un depanaj. Dictionarul de buzunar te trimite cu gandul la calatorie, la voiaj. E foarte agreabil sa ai la indemana tot ce iti doresti intr-o calatorie si primele lucruri de care ai nevoie sunt cuvintele.

Ce va determina sa va intoarceti in Romania?

Lucrul la ”Fondane”. Faptul ca Fondaneeste un roman, inainte de orice un iesean, te leaga foarte mult de lucrurile prin care a trecut, de spatiile pe care le-a locuit sau le-a vizitat, de urmele pe care le-a lasat. A scris pana la 23 de ani peste 700 de articole in limba romana, care au fost adunate la un moment dat intr-un volum amplu. Insa sa mergi la biblioteca sa vezi exact cum arata revista ”Rampa”, revista ”Chemarea”, reviste din anii ’20, ’18, ’19, reviste rare care nu mai exista astazi si la care ai acces destul de greu pentru ca multe dintre fonduri au disparut. Sa vezi cum arata paginarea acestor texte. E foarte emotionant sa ai in maini o astfel de publicatie, inainte de a fi foarte interesant din punct de vedere stiintific, e foarte emotionant sa vezi exact ce scria Fundoianu in anii aceia, cu cine se rafuia. Lucrul acesta nu il poti face in Franta, e altceva decat o simpla cauza sau cercetare. Mai sunt prietenii, familia, diverse lucruri care te trag la origini.

Din punctul dumneavoastra de vedere, care credeti ca este remediul pentru ca generatia noastra sa se intoarca spre poezie?

Convingerea mea este ca nu poti sa legi poezia decat de un proiect de viata. Daca faci dintr-o poezie doar divertisment, asa cum ai merge intr-o carciuma sau la intalnire cu niste amici, se eludeaza ceva. Un exemplu in acest sens este Emil Stratan, ganditi-va ca este medic si nimic din formatia lui nu il predispune aprioric sa faca reviste de poezie, sa aiba galerii de arta, o editura, un festival de poezie. Acestea sunt actiuni pe care din punct de vedere profesional ar fi mai indreptatiti sa le faca oamenii de meserie. Ei bine, daca legi poezia de proiectul tau de viata, ea devine sensul unei vocatii. In asemenea situatii se impletesc mai multe optiuni sau interese de viata, interese nu in sensul pecuniar al cuvantului, ci in sensul unei pasiuni. Exista situatii canonice, de exemplu Ion Barbu, foarte cunoscute si studiate in scoli. Poate ca un tanar ajunge astazi la poezie pe alte cai, pentru ca spatiul public este ocupat de alte zone. Cea a  poeziei ramane totusi ceva restrans, care are loc intre poeti – sunt oameni care se cunosc, care merg impreuna, se stiu de ani de zile si se citesc intre ei. O persoana care vine din exterior, care vrea sa intre in aceasta zona ca receptor de poezie trebuie sa aiba antenele deschise, sa aiba predispozitie pentru asa ceva si sa lege aceasta deschidere de propriul proiect de viata. Nu cred ca poti sa fii un om de stiinta intreg sau un practician al medicinii daca nu iti legi meseria, profesiunea, vocatia de altceva care le depaseste sau care le include pe toate.

„Orice este facut sa tina piept timpului are nevoie el insusi de timp ”

Spuneati mai devreme ca in general avem dificultati in patrunderea lucrurilor cu adevarat importante. De ce credeti ca se intampla asta?

Suntem foarte grabiti. Oamenii sunt foarte grabiti. Ca sa elaborezi un gand si,  odata ce l-ai formulat, sa il poti transmite mai departe, ai nevoie de timp. Ganditi-va ca Cioran, Eliade, Ionesco si-au scris opera majora in a doua parte a vietii lor, dupa 50 de ani – cu o mica  mentiune pentru Eliade, care era foarte febril in tinerete si scria literatura. Insa partea de rezistenta a operei vine greu, se elaboreaza anevoios, pentru ca orice este facut sa tina piept timpului are nevoie el insusi de timp pentru a fi construit, cladit, pentru a fi trimis mai departe. Sunt oameni norocosi, precum Mihai Sora, care are 94 de ani, carora Dumnezeu sau natura biologica le-au acordat timp, timp pe care il folosesc cu mare abilitate si cu daruire. Nu stiu daca sunt foarte multe persoane care incep un proiect masiv, cum a fost cazul proiectului nostru „Restitutio Fondane” la varsta de 90 de ani. Trebuie sa ai si o doza de nebunie, o asemenea libertate de optiune incat sa te concentrezi pe ceva care te pasioneaza, sa nu cazi in tine.

Credeti ca nevoia de timp pentru a elabora o lucrare duce si catre aceasta boala a foii albe pentru scriitori?

Da, clar. Este ceva care intervine  dincolo de faptul ca generatiile noastre nu mai scriu de mana, compunem la computer si atunci relatia cu timpul se schimba radical. Insusi faptul ca nu mai avem vreme  pentru lucrurile cu adevarat importante sau ca trecem peste legaturile care ne formeaza si de a caror formativitate  ne dam seama abia peste ani, ne face sa constientizam ca totul are un rost. Sa constientizezi propria-ti fiinta si propriile aptitudi sau vocatii e un lucru esential, dar si foarte greu, care necesita atentie si disponibilitate. Zarva in care suntem noi prinsi si activismul de tip ideologic si retoric ne fac sa pierdem din vedere lucrurile esentiale. In fata foii albe esti singur, cuprins de acest sentiment sau esenta a constiintei. Acolo intr-adevar trebuie sa fii tu si daca nu intervine ceva din exterior, intalnirea ta cu tine in fata foii albe poate sa fie foarte dificil de elaborat, de verbalizat.

V-ati aflat in aceasta situatie?

Lucrurile se leaga: ai proiecte literare  sau de alta natura care se compun si unul il genereaza pe celalalt, iar atunci cand totul se inlantuieste, capata un sens si formeaza un „fil rouge” conducator. Practic nu ai pauze, in afara de cazurile in care intervine ceva ce taie un nod, care spinteca o situatie si atunci intr-adevar poti fi descumpanit. In ce ma priveste, domnul Sora a spus astazi o vorba esentiala: nu esti singur din moment ce nu te plictisesti. Pana la urma, poate ca oamenii care se plictisesc sunt oamenii cei mai slabi, fiintial vorbind, sunt oamenii cei mai descompusi. Altminteri, ai intotdeauna ceva de spus sau de scris, insa esential este ca lucrul pe care il spui sau il scrii sa fie bine articulat, sa ajunga exact unde trebuie, in momentul in care trebuie, pentru ca sunt si lucruri bine articulate care nu ajung unde trebuie sau care nu ajung la timp.

„Ceea ce nu exista in Romania contemporana este simtul ridicolului”

Spuneati ca suntem foarte grabiti si din aceasta cauza trecem cu vederea de multe ori peste lucrurile foarte importante. Credeti ca acesta este motivul pentru care scriem mai mult decat citim?
Da, este si o boala a modernitatii recente, determinata de faptul ca fiecare are nevoie sa se exprime, sa ajunga la o formulare si simti ca ti-ai atins scopul cand ii faci pe ceilalti sa te asculte si sa vina spre tine. Nevoia aceasta de recunoastere, de a iesi in public este o nevoie a omului modern. Avem atatea figuri ilustre care sunt de fapt niste anonimi perfecti si oameni fara consistenta, fara incarcatura, dar care ocupa spatiul mediatic, incat orice individ normal constituit poate sa isi spuna: „eu insumi sunt mai interesant” sau am ceva mai interesant de comunicat. Din aceasta cauza pot aparea frustrari de tip comparativ si atunci simti nevoia  de a iesi in public si de a verbaliza ceea ce spui. Insa esenta iesirii in public este tocmai aceasta a urmei care alege, cum spunea domnul Sora, deci sa faci in asa fel incat ceea ce spui sa ramana imprimat. Eu sunt consternata sa vad zeci de scriitori si publicisti care sunt inculti. Dar nu faptul de a fi incult este cel mai grav, pentru ca poti avea lacune cauzate de slaba pregatire a profesorilor din scoala sau provii dintr-un mediu care nu ti-a pus la dispozitie lectura lui Proust la 13 ani, ci faptul ca nu inveti sa iti asumi responsabilitatea expunerii publice. Din clipa in care iesi in public fara sa ai consistenta, esti amendabil, culpabil. Oameni de o consistenta culturala si intelectuala precare ce nu pregeta sa iasa in public, fapt jenant, care induce o confuzie a valorilor. Acestia sunt cei care dau tonul si impun o anumita masura, fata de care ceilalti se raporteaza. In afara spatiului mediatic trebuie sa ramai suficient de inteligent incat sa nu iei aceasta prezenta publica nici macar drept un reper negativ. Ceea ce nu exista in Romania contemporana este simtul ridicolului. Pentru cineva care se manifesta altfel decat in zona privata este o pacoste sa nu ai simtul ridicolului. Si scriitorii au o responsabilitate publica din clipa in care isi lanseaza cartea, iar daca publici tot ceea ce scrii, fara masura, fara autodiscernamant, pierzi echilibrul subtil si inteligent intre nevoia proprie de recunoastere si valoarea propriilor texte.

Ati afirmat ca ne formalizam foarte usor. Sa fie din cauza ca avem mereu la indemana limba de lemn?

E limpede. Acum nici macar nu mai e jenant, e anecdotic. Trebuie sa ai un simt al realului minimal ca sa iti dai seama ca oamenii au nevoie de altceva, nu neaparat de formule, de festivitati sau de medalii. Sigur ca toate acestea cantaresc greu si atrag mediaticul. Presa nu vine daca incercam sa construim un raspuns articulat formulat autentic. Aici apare diferenta dintre formula si expresie, dintre autenticitate si activism. In situatii festive suntem prinsi intr-un sistem formal si interactionam cu figuri impuse. E ca in baletul clasic: poti sa fii un excelent dansator contemporan, insa trebuie sa stii sa faci o pirueta.

Care sunt lucrurile cu adevarat importante?

Ceea ce fac, „Fondane” in acest moment, maestrii mei, legatura cu niste oameni cu adevarat esentiali – cum sunt Mihai Sora si Sorin Vieru. Este important sa iti gasesti un maestru bun, care sa fie deopotriva un prieten si persoana care sa te ghideze si sa te invete cum sa existi. Este esential si ca acesti oameni sa nu fie aspirati de publicitate, pentru ca atunci cand ei sunt prinsi intr-o zona publica ceva se deterioreaza. Adancimea unei prietenii consta in a o prezerva de intruziunile celorlalti, ale unui mediatic care alearga dupa senzational. Si e esential sa simti ca poti face ceva pentru persoana pe care o admiri profund.

Elena Gherasim

Ramona Balaban

***

Luiza Palanciuc (5 Feb 1972) este poeta, eseista si traducatoare. Aceasta lucreaza si ca cercetator în domeniul filosofiei politice la Paris, dar în ultima vreme numele ei se leaga de colaborarea cu Mihai Sora si Emil Stratan în redactia revistei „Academia de poezie” si mai ales de ”Restitutio Benjamin Fondane”, program prin care se incearca readucerea în atentia publicului a scrierilor avangardistului iesean Benjamin Fundoianu.
A publicat studii precum: „Ana Pauker – de l’appareil au pouvoir” cu care a participat la colocviul „Ouverture, orthodoxies, personalités”, „La tentation de l’altérité: l’intériorisation du regard de l’Autre dans la littérature” prezentat în cadrul Colocviului International „Le roman moderne, écriture de l’Autre et de l’Ailleurs”, „Terra incognita. „Un topos littéraire: un voyage sans horizon”, prezentata la Colocviul International „L’exil – espace de la parole”, „De la littérature en milieu hostile. Techniques de camouflage, techniques de survie” ati participat la Colocviul International „Littérature, fiction, témoignage, vérité”.