Florin Serban te priveste atent si–ti raspunde de cele mai multe ori cu o intrebare, tocmai in ideea de a te face sa te simti in locul sau, spune el zambind. Cand vine vorba de pelicula „Eu cand vreau sa fluier, fluier”, ii place sa creada ca a facut film pentru public si nu un film social. Zice ca s-a saturat sa umble pe la premiere si ca ar fi timpul sa se apuce de treaba. Lucreaza la noile proiecte si promite ca va reveni neaparat la Iasi cand va ajunge cu ele la linia de finis. Aflat in cadrul „Serilor Filmului Romanesc” la Iasi, eveniment organizat de Asociatia Studentilor Jurnalisti, regizorul a vorbit in interviul ce urmeaza despre cum a inteles el mai bine viata puscariasilor deveniti vedete, stand chiar langa ei, incercand sa dezlege mecanismele de supravietuire ale acestora. Florin Serban mai povesteste si despre relatia dintre un  regizor si un actor, care nu e niciodata la fel, iar asta nu depinde de cat de buni sunt, ci de rezonanta la care ajung sau nu cei doi.

„In momentul in care am primit scenariul, am vazut ceva foarte diferit, iar ceea ce m-a miscat cu adevarat, a fost energia pe care o avea”

Stiu ca ati fost intrebat de multe ori… Va intreb si eu: de ce ati optat  sa inceapa povestea cu „fluieratul”?

In momentul in care am primit scenariul, am vazut ceva foarte diferit, iar ceea ce m-a miscat cu adevarat, a fost energia pe care o avea. Atunci cand faci film, trebuie sa gasesti ceva din tine in proiectul respectiv si era acolo o energie, o inversunare, o staruinta si o incapatanare a copiilor astora la care am rezonat din primele clipe. Eu neavand nici un fel de tangenta cu zona asta, n-am fost nici abandonat, nici in puscarie, cred ca asta m-a atras prima data. Apoi m-a mai atras un lucru care nu mai exista acum in film… faptul ca Silviu, protagonsitul , era seful puscariei in ierarhia lor informala si era raul intruchipat, era rau pana in maduva oaselor. Mi-a placut sa explorez lucrul asta, sa inteleg de ce si cum poate sa ajunga un om in situatia asta.

„Informatiile de mana a doua sant filtrate de sensibilitatea artistica sau de subiectivitatea unui jurnalist si sant deformate fara doar si poate”

Ati citit ceva despre viata si comportamentul celor care-si petrec zilele in puscarie inainte de a turna filmul?

Nu. N-am citit, n-am vazut nici piesa decat mult dupa ce scenariul era aproape terminat, ca sa nu ma influenteze. Am vrut sa ma inspir mai mult de la sursa, de aceea am si stat cu ei o luna fiindca am vrut sa aflu de la ei. Informatiile de mana a doua sant filtrate de sensibilitatea artistica sau de subiectivitatea unui jurnalist si sant deformate fara doar si poate. Pentru mine a fost esential si pentru casting, dar si pentru scenariu, sa fiu acolo cu ei si sa-i inteleg, dincolo de povestile pe care le au, sa inteleg mecanismele prin care convietuiesc.

A contat probabil cel mai mult intelegerea reciproca…

A fost chiar esential, pentru ca daca nu rezonam sau daca nu ma intelegeau, totul cadea.

„…cu ei trebuie sa procedezi ca si cu o femeie: daca mergi si ii spui ca e frumoasa si ii dai un inel cu diamante- ai pierdut partida”

Cum e cu intelegerea intre un om care-si duce zilele intre patru pereti si unul care e liber si  mai ales, care vrea sa-i arate ca poate face „maret” ceva atata timp cat sta inchis?

Daca mergi acolo sa le soliciti intelegere, nu ajungi la nici un rezultat, fiindca cu ei trebuie sa procedezi ca si cu o femeie: daca mergi si ii spui ca e frumoasa si ii dai un inel cu diamante- ai pierdut partida. De asta si cu baietii astia e la fel, ei trebuie sa gaseasca in tine ceva ce respecta, fiindca daca tu te duci acolo si o faci pe seful- o sa te respinga automat. Ei au deja sefi pe toate palierele, au sefi intre ei, in ierarhia lor, au sefi de puscarie, sefi de culoar.

Dar daca ei te simt „moale”…

… te calca pe grumaz fara doar si poate…

„Un Papan spre exemplu, s-a schimbat cu siguranta”

Cum e inteligenta lor?

Intuitiva. Zic asta pentru ca stiu ca ei trebuie sa gaseasca ceva la tine care sa srespecte, daca nu gasesc, inseamna ca ai pierdut.

V-au zis vreodata ca au invatat ceva de la Dvs?

Daca i-ai cunoaste, nu m-ai intreba. Sant doua lumi care nu se intalnesc. N-o sa-ti recunoasca asa ceva in fata. Poate ca ceva acolo s-a schimbat… Un Papan spre exemplu, s-a schimbat cu siguranta. Indraznesc sa cred ca in fiecare s-a schimbat ceva, poate ca nu intr-atat incat sa-i tina departe de belele, dar ceva acolo, la nivelul increderii in fortele proprii.

Nu ati regretat ca i-ati ales, mai ales dupa intamplarea cu Papan Chilibar?

Nu, pentru ca eu ii cunosc foarte bine.

„Unul dintre ei, spre exemplu, n-a vrut sa vina la premiera cand i-am chemat pe toti caci se stia inchis”

V-au cerut des ajutorul?

Foarte mult, pentru ca eu vorbesc cu optzeci la suta din ei prin diverse moduri.

Ii vizitati?

Da, i-am vizitat pe unii dintre ei. E un lucru: inchisoarea e un fel de membrana din asta care-i protejeaza, iar in momentul in care ei ies,  membrane asta dispare. Ei trebuie sa isi gaseasca resorturile pentru a merge mai departe, iar daca ei nu si le gasesc, trebuie sa-i ajuti. Daca tu ii dai niste bani in fiecare luna, ala nu-i ajutor. Ajutor e, spre exemplu, sa-i gasesti un loc de munca, iar in Romania e foarte greu. Nu exista organisme care sa-i ajute la reintegrare.  In penitenciar in momentul de fata mai sant sapte baieti. Numai ca trebuie inteleasa relatia asta, ca nu au nevoie neaparat de prieteni, unii din ei sunt foarte mandri, unii dintre ei n-ar accepta niciodata sa fie ajutati. Unul dintre ei, spre exemplu, n-a vrut sa vina la premiera cand i-am chemat pe toti caci se stia inchis. Ori el este un  baiat al carui tata a facut puscarie, unchiul afcaut puscarie, fratele a facut puscarie, mama a facut puscarie, bunicul a facut puscarie. Pentru el puscaria era un „sine qua non”, era o armata …

Multi dintre ei sunt lasati la voia intamplarii, reintegrarea fiind doar o notiune…

Da, ei dupa ce termina puscaria sunt total debusolati. Din acest motiv apeleaza la ce stiu ei mai bine, la lucruri care au functionat: sa dea cu pumnul, sa fure, sa injure…

„Probele cu George au durat foarte mult, aproape patru luni, ca sa vedem daca poate sa duca chestia asta pana la capat in serios”

Revenind la filmari, care a fost cea mai grea scena?

Scena cu mama. N-am repetat-o mult. Mai mult am lucrat cu George, vreo luna de zile am stat pe improvizatie, pe resorturile personajului, dar lucrand, nu stand la masa si dicutand. Am lucrat pana intr-atat incat el sa gaseasca vocea personajului. N-a fost o scena repetata mult, ci testate de foarte multe ori.

La casting, calitatile lui George le-ati observat dupa cateva sute de tineri abia…

Cred ca vazusem deja vreo sapte sute de tineri pana am ajuns la George. Si nu „vazuti si vorbiti”, ci luat fiecare in parte si pus la probe, caci de vazut au fost mii. Probele cu George au durat foarte mult, aproape patru luni, ca sa vedem daca poate sa duca chestia asta pana la capat in serios.

Care a fost punctual forte ce v-a oprit la George Pistereanu?

Tu l-ai vazut pe George in realitate?

Da.

Cum ti se pare ?

Altfel decat personajul sau. Poate chiar un pic mai mult copil…

Asa si este. George cand a venit la casting era asa cum il vezi tu acum. Avea ceva ce nu am gasit la altii. Avea carisma aia si mai avea ceva. Avea o latura salbatica, caci daca te uiti in ochii lui, vei observa ca e ceva acolo, un „rau”, care e acolo si asteapta sa iasa si trebuie sa-i deschizi portita corecta sa iasa anume pe acolo si nu pe dincolo.

Cu George ati lucrat exact ca si cu un actor chiar daca era inca liceean…

Exact. El are capacitatea de a te lasa pe tine sa intri cumva in sufletul lui, pe tine ca regizor si sa lucrezi acolo in locuri in care el n-a fost niciodata. Asta e mare lucru cateodata.

Intre un regizor si un actor se formeaza o chimie?

Da, e un soi de incredere. Asta nu se intampla de fiecare data si nu cu fiecare actor. Asta nu inseamna ca unul din ei nu e bun, inseamna ca oamenii aia nu se intalnesc exact pe aceeasi lungime de unda.

Corina Gologot

***

Despre Florin Serban
Nascut in Resita in 1975, Florin Serban a studiat filosofia si hermeneutica si a lucrat ca reporter de stiri pentru diferite posturi TV. A absolvit masteratul apoi s-a inscris la facultatea de regie din cadrul UNATC.
Cat timp a fost student a scris si regizat numeroase scurtmetraje, reclame si emisiuni TV pentru cel mai mare post de televiziune comercial din Romania. Ulterior a fost acceptat in programul de regie de film din cadrul Universitatii Columbia, New York, unde a obtinut numeroase burse de studii si a studiat teoria si istoria filmului.A fost premiat cu Ursul de argint la Festivalul de la Berlin 2010 pentru pelicula „Eu cand vreau sa fluier, fluier”.

Filmografie
scenarist: El Rumano (2010); Eu cand vreau sa fluier, fluier (2010); Angel (2009); Jumatate de oras face dragoste cu cealalta jumatate (2002); preTEXT (1999)
producator: Angel (2009); Emigrant (2009); Una y otra vez (2009)
montaj: Angel (2009); Emigrant (2009)
scriitor: Emigrant (2009)
camera and electrical department: It’s About Ugliness (2007)
asistent regie: Mihai si Cristina (2001) – asistent regie.