Nu am elucidat misterul budoarului reginei de la vama, iar lovitura sub centura europarlamentara cade de-a curmezisul asteptarilor noastre. Imprudenta pur omeneasca are spatele asigurat si circumstante care ii atenueaza caderea. Nimeni nu ar rezista tentatiei, dar bat-o vina de ispita care fura mintile neinitiatilor! Ce a urmat dupa schimbarea legislatiei devine mai interesant.
Traseul spagii s-a dovedit a fi destul de sinuos. Filmarea, o facatura veritabila, nu releva coincidentele si nu-i suficienta. Pentru trei zile de lucru a cerut prea putin. Efortul i-a epuizat toate resursele, iar colegii, lipsiti de spiritul romanesc al valorii, au renuntat prea usor si l-au lasat cu pieptul dezgolit in fata dusmanilor care, manati de prejudecati nejustificate, nu mai cred in nevinovatie. Nenorocul vine din faptul ca ni s-a dus vestea si majoritatea mai apleaca urechea.
Partea cu autosesizarea ramane subiectiva. Poate au digerat mai greu subiectul, dar socialistii nostri inca se identifica in problema defaimatului domn Severin pe care il lasa la sedimentat.
Pana se pocaieste el si pana se limpezesc apele inscenarii justitia isi face treaba. O natie intreaga adusa in fata Europei cu obrazul patat si o consipratie planetara impotriva unui roman incomod care s-a ridicat dintr-un popor tot mai putin influent. Doamna Macovei se simte profund ranita si-i cere demisia in public, pe blog, iar pana la declansarea cercetarii penale, sa ne asteptam la un cont despre subiect si pe FaceBook.
La sfarsitul acuzelor, sa pornim o campanie anti-victimizare cu scopul umanitar de a crede in teorii conspirationiste si sa facem rost si de cateva lacrimi ad-hoc. Pe deviza ¨intoarce si celalalt obraz¨, PE nu o sa pupe demisia. Succesurile insuficiente au dus la blat de Severina.
Ana-Maria Durila
Niciun comentariu