Iarta-ma, Doamne, caci am pacatuit. Au trecut cinci ani de la ultima mea confesiune. Cinci ani lungi si dificili, de relatie fortata. Stii bine ca nu l-am vrut de la inceput, ma curta Adrian, care parea mult mai stilat, dar tatal Vot si mama Majoritate l-au vrut pe Traian pentru mine. M-am resemnat, am ramas cu ce-au ales altii si m-am aventurat in marea involburata, cu el la cirma. M-am obisnuit intre timp, m-a cucerit incet-incet cu suvita lui rebela si cu lacrima din coltul ochiului. (Plus ca, la ceva timp, am auzit ca “stilatul” a inselat-o pe concubina lui, Justitia, cu una Tamara.)

Am depasit totul, cei 322 de dusmani, chiar si femeia care voia sa ma inlature cu mopul din viata lui sau sa ma intepe cu andrelele. Nu am comentat nici cind mergea cu viteza si citeva sprituri la bord, si nici in fata „violentei” de care a dat dovada. Doar o data a dat cu palma, dar asta a fost acum cinci ani. Am trecut cu vederea, l-am iertat, dar in ultimul timp au iesit toate la iveala. S-a purtat tot mai rau cu mine, m-a ignorat, m-a jignit, si l-am vazut uitandu-se dupa alte femei. Degeaba le-a facut “tiganci imputite” dupa aceea.

Iarta-ma, Doamne, dar am pacatuit. Am poftit la un alt barbat. Nu-mi placea de el, dar a insistat, a insistat si am cedat. Mult mai potent electoral, m-a cuprins in viltoare, schimbind culoarea vietii mele, dar doar pentru o noapte. S-a declarat invingator, mi-a zis “iubirea mea” si l-am crezut. Am adormit cu el in brate, dar pina dimineata s-a evaporat, si tot Traian era linga mine, ca intr-un joc sadic de circumstante. Mi-a parut rau, m-am cait si m-am intors, in lacrimi, in lumea mea trista si grea. In care continuitatea e singura care schimba aspectul de mar rosu si viermanos al unei nopti cu cel de portocala stricata al viitorului.

Gianina Petruca