1 Decembrie. Putini sint cei care mai stiu semnificatia istorica a acestei zile. Si tot mai putini sunt cei care se mai simt mandri ca sunt romani. Deja, pentru multi dintre noi, e o rusine ca suntem romani. Peste tot vezi oameni care pentru care Romania nu inseamna nimic, isi injura tara ca la usa cortului, orice poarta eticheta  „Made in Romania” e de proasta calitate pentru ei, flutura tricolorul doar la meciurile de fotbal si daca echipa nationala pierde, nu le e rusine sa-l calce in picioare, viseaza sa plece in Spania si Italia, sa se imbogateasca usor si sa scape de „tara asta de doi bani”.

Asta e tara in care traim. O Romania in care indiferent de culoare pielii se fura, o Romania in care se asculta manele si in care numarul de agramati bate logica, o Romanie in care lasitatea si aruncarea pisicii moarte in gradina vecinului sunt ridicate la nivel de arta. De ce sa fim, totusi, ipocrizi? Daca nu era poporul roman ca sa apere portile Europei de atatea invazii, poate ca astazi „gloriosul occident”, la care ne inchinam asemeni unui idol, nu ar fi existat. De ce sa nu fim mandri ca tara noastra a dat lumii atatia poeti, scriitori, artisti, oameni de stiinta de valoare. Cum sa nu fim mandru de manastirile din Bucovina, de arta lemnului din Maramures, de operele lui Brancusi? Sa nu ne bucuram de Ziua Nationala decat pentru faptul ca nu mergem la serviciu?

Giorgiana Zurba