„Il stii pe Bobi de la blocul alaturat?”. Il stiam de cind eram mic, pe la scoala generala si tin minte ca in liceu facea furori in cartier cind povestea ce facea el in Italia. Era „baietasul lor”, un model pentru cei de la Liceul Industrial din oras. Multi spuneau: „Sa vezi ca am sa ajung si eu ca Bobi. Numai sa ajung in Italia si am sa fac prapad acolo”. Bobi a fost de mic oaia neagra a familiei, daca nu se batea cu cei din cartier (sau din cartierele apropiate), trebuia sa vina cineva si sa-i bata la el la usa si sa-l acuze ca i-a furat ceva din casa, ca si-a batut joc de fiica lui/ei. Povestile, la vremea aceea, erau pentru majoritatea fantastice. Toata lumea stia ca a fost in casa la Simona si a reusit sa se „combine” cu ea. Ei bine, acea Simona era printesa cartierului, dar el, barbatul Bobi, a reusit sa o paraseasca, motivind sec: „Era proasta”. El avea teluri mai inalte, voia o familie serioasa, probabil si citiva juniori si o femeiea care sa nu-i iasa din cuvint. Dar pina atunci, trebuia mai intii sa isi traiasca tineretea si, dupa ce a „experimentat” tot ce era de experimentat la noi in oras, a trecut la nivelul urmator: a plecat in Italia.

Totul a fost destul de rapid, s-a certat cu ai lui si apoi le-a furat aurul pe care ei il mai aveau in casa si l-a amanetat. Cu banii cistigati a plecat in Bucuresti si, de acolo, povestea se stie. O buna perioada de timp, nimeni nu a mai stiut nimic de el. Umblau azvonuri care de care mai ciudate si mai extraordinare. Ba era inchis la penitenciarul Jilava, ba si-a gasit o femeie (asa cum cauta el) prin Timisoara, sau ca ar fi reusit sa ajunga la Roma. Intr-un final, lucrurile s-au clarificat printr-un telefon dat parintilor, prin care le spunea ca e in Sicilia si ca lor le va parea rau ca nu au stiut cum sa aiba grija de el. „Sa plingeti dupa mine si nu am sa ma intorc”. Cica asta ar fi replica pe care le-ar fi zis-o, cel putin asa am auzit-o si eu de la parintii mei. Discipolii sai au reusit sa il sune si ulterior au aflat cu totii ce facea Bobi in orasul celor sapte coline. Ca pavaza – lucra ca faiantar, dar de fapt era mina de lucrur a unor baietasi mai mari decit el din Bucuresti. Avea mici furtisaguri la inceput, genti, portofele lasate prin parc si alte de genul asta. Dar, dupa doi ani, deja incepuse sa isi aduca de acasa trupa si sa se „reuneasca” si la Roma.

Nu stiu amploarea evenimentelor, dar cert este ca, dupa patru ani de Italia, a venit acasa si a povestit tuturor cum fraierea femeile, spunindu-le ca este un om de afaceri. Ulterior intretinea relatii cu acestea si apoi incerca sa le fure bijuteriile in timp ce dormea. Hai sa il numim, eufemistic, un „gigolo” care-si depasea anumite atributii. S-a impacat intr-un final cu parintii sai, le-a oferit niste bani drept despagubire, iar apoi s-a intors in Italia: „De-acum imi caut de lucru si vreau sa ma intorc in tara cu o italianca!”. A continuat sa fure si sa traiasca de pe o zi pe alta.

In urma cu citeva zile, am primit un telefon de acasa: „Il mai stii pe Bobi de la blocul alaturat?”. „Da, dar ce, s-a intimplat ceva?”, „Am vorbit cu maica-sa si mi-a zis ca e in spital in coma, a fost batut pe strada de italieni”.

George Gurescu