Nota autorului

2

Aparut anul acesta, la editura Humanitas, „Aleph” nu este decat un alt roman melodramatic al scriitorului brazilian. Nu destul de dezamagitor, insa, avand in vedere faptul ca mai toate lucrarile sale au aceasta nuanta de sensibilitate exacerbata. Primele 30 de pagini ale cartii sunt clasice: Paulo – caci personajul principal se confunda si de aceasta data cu autorul cartii! – vorbeste cu maestrul sau despre nemultumirile din viata lui si despre stagnarea cresterii sale spirituale. La sugestia maestrului, eroul nostru porneste intr-o calatorie initiatica incepand din Africa si continuand cu Europa si Asia, prin intermediul Transsiberianului. Intreaga carte descrie experientele autorului in timpul acestei calatorii cu trenul, asemenea unui bildungsroman. In drumul sau ii intalneste pe editorul sau rus, pe un maestru taoist si pe Hilal, turcoaica care insista sa i se alature lui Paulo in calatoria sa. Pe parcurs, aflam ca acesta o iubise pe Hilal in urma cu 500 de ani, invocandu-se aici posibilitatea reincarnarii. Ceea ce urmeaza este istorisirea foarte personala a autorului cu privire la experienta traita acum cinci secole cu Hilal. Apeland la acelasi truc, Coelho nu dezvaluie numele real al personajului, din motive de confidentialitate.

Carte nu are nici pe departe pasiunea descrisa in „11 minute”, suspansul bine reliefat din „Veronika se hotaraste sa moara” sau fantezia specifica legendelor anglo-saxone pe baza careia isi construieste romanul „Diavolul si domnisoara Prym”. Incepand cu „Alchimistul”, opera lui Coelho incepe sa-si piarda din forta, se aplatizeaza.

Din intregul roman un singur pasaj mi-a atras atentia si chiar l-am notat undeva: „invatam din trecut, dar nu suntem consecinta lui. Am suferit in trecut, am iubit in trecut, am plans si-am ras in trecut, dar asta nu ne ajuta cu nimic in prezent. Prezentul are provocarile lui, partea lui buna si partea lui rea. Nu putem nici sa acuzam, nici sa elogiem trecutul pentru ceea ce ni se intampla azi. Fiecare noua experienta in dragoste nu are nimic de-a face cu experientele trecute, este intotdeanuna inedita.” Importanta pe care o acorda Coelho deciziilor noastre, respectului fata de sine si capacitatii de a sti sa traiesti clipa, conform dictonului latin, sunt coplesitoare, dar nu obosesc. Atentia asupra acestor detalii ale vietii umane sunt „simpatice” si … cam atat.

Singurul motiv pentru care Coelho inca mai poate fi citit nu este filosofia sa asupra iubirii, iertarii si cunoasterii de sine, de care – sincer – ne-am cam saturat, ci pentru frumusetea scriitorii. Cartile lui inca mai au acel „ceva” care atrage cititorii, dar, din nefericire, deasupra filelor acestora inca planeaza un iz de superficialitate greu de vindecat.

Cristina Floroiu