M-am intalnit cu ea la o cafea. Ne-am asezat la o masa, intr-o dupa-amiaza si dupa lungi discutii ca intre fete, am inceput sa vorbim si despre copii ”Nu sunt sigura daca vreau sa-mi intemeiez o familie. Mi-ar fi foarte greu sa fac acest pas.”

Madalina are doar 16 ani si a suferit in ultimii 6 cat pentru o intreaga viata. Totul a inceput in urma cu 6 ani, cand mama ei a decedat. O femeie tanara, victima a cancerului. „Aveam 10 ani. Imi aduc aminte perfect ziua in care am aflat ca este bolnava. Venise de la medic si se inchisese in camera ei. Nu a auzit cand am intrat in casa. Venisem de la scoala si voiam sa iesim afara sa ne dam cu sania, dar am auzit-o plangand. Am stat la usa si am ascultat cum ii povestea prietenei ei, prin telefon ce i-a spus medicul si cat mai are de trait. Nu stiam pe atunci ce e cancerul, dar mi-am dat seama de gravitatea situatiei din cuvintele mamei. Nu o mai vazusem niciodata asa speriata.”

Din acel moment, totul s-a schimbat in viata Madalinei si a parintilor sai. Controale dese la medicii cei mai buni din tara, zile si nopti petrecute in spitale. In tot acest timp, din cauza stresului si a chinurilor, tatal Madalinei hotarase ca fata sa stea la bunici, spre binele ei. Nu mai avea puterea necesara de a o ingriji si pe ea. Voia sa fie alaturi de sotia lui intru totul. Madalina nu a avut de ales. A plecat sa locuiasca la bunici, cu toate ca isi dorea sa ramana acasa, alaturi de parintii ei, dar a inteles ca tatal ii vrea binele. „Mi-a fost extrem de greu, pentru ca veneam de la scoala si nu avea cine sa ma ajute la teme. Si acum imi amintesc cum bunica isi cerea scuze ca nu stie destula carte, incat sa-mi dea si mie o mana de ajutor. Mama era cea care ma ajuta la teme, mama era cea care le corecta, mama era cea care imi incarca stiloul cu cerneala, pentru ca >>eu mai mult ma spalam in cerneala, decat umpleam stiloul<< imi spunea ea. Tot ea ma trezea dimineata, tot ea imi pregatea micul dejun si sandwich-ul pentru scoala. Dar acum nu mai avea putere si trebuia sa fac eu toate acestea.Singura.”

Nu mai avea cine sa o ajute. Bunica era deja batrana. Trecuse de vremea la care sa poata creste un copil, dar facea tot ce-i statea in putinta. „Inainte ca mama sa se desparta de noi, mergeam in fiecare zi acasa. Fugeam de la scoala spre casa bunicii, imi scriam temele cat mai repede cu putinta, pentru ca abia asteptam sa ajung la mama, sa petrec cat mai mult timp alaturi de ea. Stiam ca nu mai are mult de trait.”

Madalina a invatat multe de la mama ei si ii datoreaza totul. „In momentele petrecute cu ea, ma ruga sa fiu puternica, sa fiu cuminte si sa am grija ce drum imi voi alege in viata. Sa am o meserie de viitor si sa fac alegerile dupa cum imi dicteaza inima. Mi-a promis ca ea o sa ma vegheze de sus.”

Toate aceste cuvinte sunt notate,pe prima foaie, in agenda Madalinei, pe care o poarta zi de zi in geanta ei.
Avea 11 ani cand mama ei s-a dus in ceruri. „Era 27 februarie. Ningea. Mamei ii placea ninsoarea”. Fata a plans zile in sir si nici de scoala nu mai voia sa auda. Voia doar sa o mai vada o data pe mama. Dar in timp, cu ajutorul tatalui, Madalina si-a revenit. „Cel mai dureros a fost ziua de 8 martie al aceluiasi an. Mama venea tot timpul dupa mine la scoala, mai ales intr-o zi asa speciala. In acel an nu am avut cui sa ofer felicitarea facuta cu mainile mele sau sa-i cant cantecele invatate la scoala. Imi aduc aminte ca am fugit de la serbare. Nu suportam sa vad copii imbratisandu-le, sarutandu-le pe mamele lor.  Am plecat atunci la cimitir. Mi-a fost frica, pentru ca eram singura, dar am vrut sa-i ofer si eu mamei, felicitarea facuta cu atata dragoste de mine.”

Si de atunci asa face in fiecare an. De 8 martie, pe Madalina o gasesti la cimitir. Cu o felicitare, si flori cu numar par in mana, se indreapta catre mormantul mamei pe care le aranjeaza pe mormantul mamei cu atentie. „Nu cumva vantul sa-si faca de cap si sa-i fure felicitarea mamei”. Tot atunci ii spune poezii si-i canta cantece pentru „cea mai iubita mama”, ii povesteste necazurile, dar si bucuriile ei.

Cand era mica, Madalina obisnuia sa comploteze cu tatal ei pentru surprinza care urma sa-i fie oferita mamei de 8 martie: „Cu o saptamana inainte, planuiam cu tata ce cadou sa-i luam mamei. El ma ruga tot timpul sa-i ofer ceva facut de manutele mele, «ca sa-i ramana amintire» iar el urma sa cumpere florile si cadoul. Dimineata de 8 martie si cea de ziua ei, erau singurele zile in care eu, impreuna cu tata o trezeam pe mama si nu invers, cum se intampla de obicei.”

Anii au trecut si Madalina incepuse sa se obisnuiasca cu viata, alaturi de tatal ei. Asta pana intr-o zi din aprile a anului trecut, cand a gasit-o pe bunica, in casa in care locuia cu tata si i-a spus ca acesta suferise un accident de masina si era internat in spital in stare foarte grava. A fugit la spital, dar dupa 24 de ore, tatal ei s-a stins. „Atunci am crezut ca am sa mor si eu. Am urlat, am tipat si nu puteam sa cred ca ceea ce mi se intampla era adevarat. Credeam ca Dumnezeu are ceva cu mine.”

Tocmai isi pierduse si cel de-al doilea parinte, pe tata. Madalina nici acum nu intelegea de ce Dumnezeu a fost atat de nedrept cu ea: ”Cred in Dumnezeu si cred ca asa a fost sa fie, asta mi-e destinul, dar cateodata, cand sunt singura, plang in camera mea si ma intreb de ce colegii mei au nu unu, ci doi parinti si de ce am fost pedepsita asa dur.”

Acum, Madalina locuieste impreuna cu bunicii ei si le multumeste in fiecare zi, atat lor cat si parintilor pentru ceea ce este astazi: ”Vreau ca ai mei sa fie mandri de mine, de acolo de sus. Stiu ca sunt cu mine oriunde as merge si orice as face si datorita lor, am facut alegerile corecte si bune pentru mine pana acum. De aceea iti spuneam la inceput ca nu stiu daca voi avea puterea necesara pentru a-mi intemeia o familie. Nu vreau ca si copiii mei sa pateasca ce am patit eu. E greu sa fii orfan, e greu sa nu ai de la cine sa ceri un sfat, e greu sa nu ai cu cine sa-ti petreci sarbatorile.”

Madalina considera ca ”am fost binecuvantata cu astfel de bunici. Ei sunt batrani, dar au ales ce-a fost mai bine pentru mine si au hotarat sa ma creasca alaturi de ei, cu toate ca nu e usor. Sunt constienta de acest lucru. Nu am ajuns la o casa de copii, datorita lor.”

Astazi este ziua mamei, iar Madalina merge din nou la cimitir. Anul acesta vor fi toti trei. Ei in pamant si ea asezata pe o bancuta, alaturi. Are pregatita felicitarea de o saptamana, iar florile le-a cumparat ieri. Va vorbi doar ea, va relua aceleasi povesti, cantece sau poezii, pe care i le spune mamei in fiecare an, iar de data aceasta o va auzi si tata.

Nicoleta Calance