„La atletism, alergam cu cineva de mana”

Florin si Lacramioara Ninita sunt nevazatori din nastere. In rest, sunt o familie cu probleme obisnuite: rate la banci, planuri de vacanta, sunt casatoriti de peste 10 ani… „Poate a fost greu la inceput, dar nu imposibil”, spune Lacramioara. In casa lor, toate lucrurile sunt puse intr-o ordine doar de ei stiuta. „Cand spalam ceva, de exemplu, simtim la mana daca este curat sau nu, pentru ca s-a inventat mizeria in Braille”, glumeste Florin.

El este pasionat de muzica si ii place sa navigheze pe Internet. Mai canta la orga in timpul liber, insa i-ar placea sa il ajute un profesor. Citeste piese de teatru: nu prea are rabdare cu descrierile lungi din romane. „De fapt, noi ascultam aceste carti. Daca ar fi sa le citim in Braille, ne-ar ocupa o camera intreaga la cat de mari sunt”, spune barbatul. In schimb, sotia lui e mai rabdatoare. Cel mai mult a impresionat-o eroina oarba, dar curajoasa, din romanul „Trandafirii negri”. Ii place sa alerge si sa joace popice. A participat si la Campionatul national de popice de la Iasi. „Jocul e la fel ca la vazatori, doar ca cineva te asaza, ca sa poti simti pista. Noi aruncam cu ambele maini. La atletism, alergam cu cineva de mana. Anul trecut, am participat chiar la crosul Loteriei Romane”, se insufleteste femeia.Cel mai mare regret al familiei Ninita este ca nu pot avea copii. „Ne bucuram de realizarile mici, pentru ca acestea le aduc pe cele mari”, spune doamna Ninita. Incearca sa le faca pe toate singuri. Pe strada se ghideaza si circula impreuna, dar la piata si la institutii au nevoie de insotitor. „Nu ne bazam pe altii decat cand e absolut necesar”, adauga femeia. Informatiile le asculta la radio sau le cauta pe Internet.

Daca ar fi sa-si recapete vederea, si-ar dori sa lucreze din nou, sa castige mai multi bani si sa nu mai depinda atat de mult de ceilalti. Acum sunt pensionari. „In vremurile bune” au fost angajati la „munca invalizilor”. Confectionau ambalaje de carton si perii. „In ziua de azi, ne-au luat altii meseriile. Desi un nevazator practica mult mai bine masajul, de exemplu, pentru ca are simtul tactic dezvoltat, exista prea multi vazatori care fac asta si noi nu mai avem loc. Ar trebui date legi care sa ne protejeze in acest sens”, se incrunta Florin. De fiecare data cand au avut probleme in viata, mai intai s-au informat si apoi au riscat. De multe ori, nu au avut de ales, spun ei.

Cel mai mare vis al Lacramioarei este sa castige la Loto sau la un alt concurs si sa-si poata permite un ochi bionic. Dar aceasta tehnologie este foarte scumpa. Atat de scump incat isi permite, pur si simplu, sa renunte la acest vis. Chiar daca tehnologiile pentru nevazatori sunt destul de scumpe, familia Ninita foloseste cateva astfel de softuri. La telefon utilizeaza un program care „traduce” vocal apelurile sau mesajele, la calculator au un program special pentru navigarea pe Internet. „Nu suntem oameni neputinciosi sau oameni care mai degraba n-ar fi. Cei care ne considera asa, sa incerce sa se puna in locul nostru”, spune Lacramioara. De cand s-au casatorit si pana in anul 2006, familia Ninita a luptat pentru o casa a lor. „Cand am fost in audienta pentru a primi locuinta, am fost intrebati daca avem nevoie de un apartament intreg, ca si cum noi nu am fi oameni. De multe ori spun unii ca suntem rai, dar noi luptam doar pentru drepturile noastre”, spune sigura pe ea Lacramioara. Stie ca multe drepturi ale nevazatorilor raman doar pe hartie. „Problema e ca multi te privesc ca si cum ai avea probleme si cu capul daca si probleme cu ochii”, completeaza Florin pe acelasi ton.

Pur si simplu stiu cand ceva este „frumos”…

Familia Ninita gaseste mereu puterea de a reusi in orice problema. Cand unul are un moment de descurajare, celalalt stie imediat cum sa il ajute. Asa au invatat sa se ajute singuri, vazand ca lumea nu se ingramadeste sa o faca. „Multi ma intreaba daca e adevarat ca ti se dezvolta celelalte simturi atunci cand esti orb. E adevarat ca simtul tactic si cel auditiv sunt folosite la maximum. De exemplu odata, cand mergeam pe strada, m-am ghidat dupa zgomotul produs de tocurile unei doamne. Asta pana a luat-o pe alt drum”, isi aminteste razand Lacramioara. Culoarea hainelor o tin minte de cand le cumpara. Apoi isi amintesc mereu, in functie de textura si forma, ce culoare are haina respectiva. Este greu si cateodata mai si gresesc, spun ei. „Exista un aparat special care iti spune culoarea, dar costa destul de mult si nu ne permitem”, spune cu o urma de regret Florin. Frumosul il percep fie prin pipait, fie prin auz. Pur si simplu stiu cand ceva este „frumos”.  Prefera sa ia viata in cheie comica si nu tragica. „Acum ceva timp, au fost montate semafoare cu semnal sonor pentru nevazatori, dar le-au oprit repede. La fel si cu programul care rostea numele statiilor din autobuze. Stiti cum se zice, ca o minune nu tine mai mult de trei zile”, spune Lacramioara.

In Iasi exista peste 4.500 de persoane cu deficiente de vedere. Acestia lupta in fiecare zi atat cu boala lor, cat si cu indiferenta celor din jur. Asociatia Nevazatorilor din Romania incearca sa ii sprijine in fata autoritatilor si sa le apere drepturile. „Avem foarte multe proiecte, dar nu avem specialisti care sa le intocmeasca. Ne descurcam si noi cum putem. Acum avem in week-end cursuri de dans oferite de cativa voluntari, iar in viitor sper sa putem organiza un curs de calculatoare, finalizat cu o diploma care sa fie de folos la o eventuala angajare”, a declarat Costica Soldan, presedintele Asociatiei Nevazatorilor din Romania – filiala Iasi.

Mihai Parfeni