Cufarul datinilor specifice sarbatorilor de iarna pastreaza parfumul autentic al tuturor epocilor. Odata deschis, este dificil sa extragi dintre atatea piese pline de semnificatie, una care sa se poata numi cea mai veche. In opinia presedintelui Asociatiei Mesterilor Populari din Moldova, Marcel Lutic, pe podiumul celor mai vechi traditii iesene ale iernii, ar putea urca, cu pas hotarat, Capra cu stuf din Popesti. Drumul catre Popesti nu-i lung, dar gropile din asfalt reusesc cumva sa adanceasca si mai mult prapastia dintre urban si rural. In sat, nu doar traditia e arhaica, ci intreaga panorama e pictata in stil vechi. Case din lut, acoperite cu paie, copii murdari de noroi si cu zambete largi asezate pe fete si vreme calda, dar mohorata. In contrast cu peisajul, pe cea mai inalta colina din Popesti se iveste luxosul Castel Sturdza, care domneste in chip de piatra peste colibele umile din jurul sau.

„Se joaca doar la Popesti”

La primarie, directorul caminului cultural, care are si functie de asistent social, e cufundat in multimea de dosare sociale. Viorel Costea este un om simplu, a carui energie tinereasca parca face ca vechiul sa nu mai fie asa de vechi. Vorbele sale au reconstruit pas cu pas jocul Caprei cu stuf. S-a apropiat de traditie, atat in cei 18 ani in care a fost director la caminul cultural, cat si prin lecturarea unor carti scrise de etnografi care au studiat obieceiurile romanesti din zona Moldovei. Capra cu stuf sau Capra mare, cum mai este numita in satul Popesti, dateaza, dupa scrierile etnografei Emilia Pavel, de acum patru secole. Alti cercetatori in domeniu spun ca traditia se pastreaza de pe timpul dacilor.

„Capra cu stuf este unica, se joaca doar la Popesti”, spune cu mandrie Viorel Costea. Unicitatea acesteia este data de materialele din care este confectionata, doar de origine animala si vegetala: pene, stuf, piei. Jocul caprei este o adevarata poveste cu incipit, intriga, punct culminant si un deznodamant incununat de zambetele , dar si de darurile gazdelor. Personajele sunt spectaculoase atat prin rolul interpretat, cat si prin costumele pe care le imbraca. Fluierarul, irozii, capra cu stuf, ciobanul si mosnegii, fiecare are rolul si importanta sa in desfasurarea acestui obicei. Prima data, cand se intra in curtea omului, se canta marsul de catre fluierar, apoi irozii, sapte la numar, bat dobele.„Dobe, nu tobe. Dobe se zice la noi in Popesti”, subliniaza Viorel Costea. Trupa e insotita de rafeturile mici, adica scolarii care invata sa duca traditia mai departe. Urmeaza inca vreo trei melodii specifice fluierarului, dintre care ultima si cea mai importanta este pristandaua. In urmatoarea etapa, capra isi face jocul si ciobanul alaturi de ea, dupa care urmeaza rolul mosnegilor. „Mosnegii sunt lasati la urma pentru ca ei au niste talangi imense care fac mult zgomot, si de multe ori se sparg dobele” adauga directorul caminului cultural. Rolul mosnegilor este de a pazi capra, ca un act de voinicie.

„Totul trebuie sa iasa ca la carte”

Incepand de la lasatul secului, pe 14 decembrie, flacaii din sat se aduna si se sfatuiesc „cine face Capra mare”, adica cine va fi arnautul. Odata ales, acesta isi selecteaza membrii trupei. Prima data, arnautul isi alege irozii, cu conditia sa stie sa bata doba impecabil. „Este un soi de coregrafie, trebuie sa iasa aceeasi bataie, sa bata la acelasi ciocan, cum se zice pe la noi.”, explica Viorel Costea. Apoi, este ales ciobanul, care trebuie neaparat sa stie foarte bine sa descante capra cand moare. Urmeaza fluierarul si pe urma mosnegii. „Se aduna cateva zeci de flacai si dau trante pana rup hainele de pe ei. Cine e slab nu e luat, ca ii face de rusine pe ceilalti, iar cei care sunt mai puternici castiga. Totul trebuie sa iasa ca la carte”, spune zambind barbatul. Identitatea membrilor trupei este tinuta in secret, pana in seara Ajunului, conform traditiei. Acestia isi pregatesc pe ascuns materialele de care au nevoie pentru joc. „Dobele sunt confectionate din piele de vitel, nu din nailon ca prin alte parti. Se barbiereste pielea cu sticla unui bec ars iar dupa ce se usuca ramane ca in palma” spune directorul caminului cultural. Tinerii procura costumele si materialele de la batranii satului, dar platesc o suma de cateva sute de mii de lei vechi pentru fiecare articol. Asadar, cheltuiala nu e de neglijat, pentru ca intregul obicei poate sa usureze buzunarele arnautului cu pana la 60 de milioane de lei vechi. „Arnautul trebuie sa organizeze baluri de doua zile si doua nopti, la Craciun, de Boboteaza si Sfantul Ion. Tot el trebuie sa plateasca si costumele si muzica. In general, se imprumuta inainte si recupereaza banii de la oamenii din sat care platesc pentru jocul CapreiMari, in seara de Ajun”, spune Viorel Costea, adaugand faptul ca e un mare risc sa fii arnaut, pentru ca este posibil sa nu recuperezi banii.

Comunismul si traditiile

Jocul Caprei cu stuf are loc in Ajun de Anul nou. In ultima zi din an, se aduna in centrul satului, in fata Primariei, flacai din toate partile comunei, caci Popestiul este cel mai mare sat. Pe vremuri, in centrul satului se adunau capre, cerbi, ursi din toate cele trei parti ale comunei, adica din Popesti, din Radeni si din Tiganimea. „Tiganimea este un catun care te intampina la intrarea in comuna Popesti, infiintat de pe vremea boierului Sturdza, care avea nevoie de slugi sa-i munceasca pamanturile si le-a dat tiganilor locuri sa-si construiasca cate un bordei” spune Viorel Costea. Si in prezent se pastreaza traditia. Se aduna flacai din cele trei parti si fac cate o „hora” a mosnegilor, si se iau la tranta. „Isi pun carlige sau piedici la picioare si care flacai castiga, danseaza la balurile de Craciun, Sfantul Ion si Boboteaza cu fetele celor care au pierdut”, povesteste entuziasmat acesta. „In trecut, tranta era mai aspra, caci mosnegii aveau la opinci mati, un fel de potcoave cu care isi calcau adversarii. Acum, se mai poarta doar acele potloage in genunchi, pentru ca atunci cand se iau la tranta, sa cada pe moale.”, adauga barbatul.

Odata cu trecerea timpului, unele elemente din aceste traditii s-au pierdut. Nu puteau fi mosnegi decat flacaii care terminasera armata. In cazul Caprei cu stuf, comunismul si-a pus amprenta negativ, caci in timpul regimului totalitar nu li se dadea permisiunea flacailor sa poarte masti decat atunci cand militianul insotea capra. Asta se intampla extrem de rar, insa. „Multe lucruri nu mai sunt ca in trecut. Pe vremuri, mosnegii isi faceau cate un gheb din stuf si il asezau in spate ca sa semene la propriu cu niste batrani. De aici le vine si denumirea, de fapt. Tot pe vremuri, flacaii se incaltau cu opinci. Capra se primea in casa, nu in curte. Pe jos era lut si nimeni nu se plangea ca se face mizerie, dar acum a venit modernismul de la oras la tara, lumea are covoare scumpe. In plus, mosnegii se imbracau in rosu, iar acum nu se mai pune accentul pe culoare. Totusi, sunt de parere ca in jur de 60% din elemente au ramas autentice”, afirma Viorel Costea.

Capra premiata

Capra cu stuf din Popesti si mastile de obrazar au participat la un concurs organizat la Bucuresti, acum sapte ani, pentru masti traditionale. „Capra a primit locul intai iar obrazarul, confectionat de mine, locul al treilea.”, spune mandru barbatul. „In anii trecuti, la festivalul „Datini si obiceiuri” ni se faceau observatii mai in spirit de gluma, mai in serios, ca lasam o gramada de stuf pe scena. Acum nici nu am mai fost invitati”. E o mare cheltuiala si participarea la festivalurile din oras iar Viorel Costea, mahnit, ne marturiseste ca de foarte putine ori a reusit sa faca rost de sponsorizari, doar sume mici insa, si nu ii poate sustine pe tineri sa duca traditia mai departe.

Cea mai mare bogatie

A trecut un ceas de stat la taifas despre Capra cu stuf. Langa primarie, cativa copii bat dobele haotic, exersand pentru Caprita mica. Flacaii din trupa Caprei mari isi pregatesc costumele in cealalta parte a satului. De la castelul Sturdza si pista pe care aterizeaza elicopterul urmasului boierului, Dimitrie Sturdza, se zareste o ulita mica, plina de case modeste si o droaie de copii veseli. In capatul ulitei, cativa tineri barbieresc tobele de par. Cu sticla de la bec, exact dupa spusele directorului caminului cultural. Doi flacai au imbracat capra si obrazarul si au dat glas unor cuvinte care sa le descrie, desi farmecul si unicitatea costumelor graiau de la sine cand erau privite. „Sunt mai frumoase de atat, doar ca trebuie refacute. „Batranii le-au tinut prin dulapuri, la naftalina. Multe podoabe au cazut, dar pana de anul nou le reparam” au impartasit cu entuziasm flacaii. Finalul experientei din Popesti, nu poate fi surprins in fotografii. Copiii au ramas in urma cu priviri nostalgice, caci de multa vreme nu a mai calcat picior de strain prin Popesti. Sub pecetea nostalgiei si a timpului care nu iarta, sta si imaginea caselor aplecate de atatea ierni grele. Nu doar traditia Caprei Mari poarta amprenta trecutului, ci intreg tabloul format din poteci, colibe, oameni.

Andreea Onescu

Stefana Todica