„Batranii sunt ca niste copii”, asta crede Iulia, fata care isi petrece duminica de duminica la Azilul de batrani „Sfintii Constantin si Elena”. Fata cu parul cuminte si ochii albastri, senini, vorbeste cu drag despre batranii carora le aduce un zambet pe buze de fiecare data cand ii viziteaza. Crede ca cei mai norocosi sunt cei care nu isi amintesc de ce sunt acolo pentru ca, astfel, boala ii scuteste de o suferinta in plus: aceea de a-si macina gandurile, intrebandu-se de ce singura lor familie este intre peretii azilului. Cand ii aude cum se plang, „eu nu mai pot”, „sunt al nimanui”, o podidesc lacrimile si regreta ca nu poate face mai multe pentru ei. Cu toate acestea, revine de fiecare data cu inima deschisa, pentru ca de la ei se incarca cu energie si sufletul ii este mai linistit de fiecare data cand pleaca.

Ei ii place germana din clasa a cincea, de asta a optat la facultate pentru profilul Germana-Engleza. Stie ca este o limba dificila, insa ii place atit de tare, incit semestrul urmator va pleca cu bursa Erasmus in Germania. Dar, pana atunci, isi ocupa fiecare duminica cu un „hobby” pe care foarte putini tineri il mai au: e voluntar la un azil de batrani. Iulia este o studenta timida care in liceu nu avea prea multi prieteni, „aveam colegi cu alte preocupari. Eu de la scoala mergeam la biblioteca, apoi dormeam si a doua zi faceam acelasi lucru”, imi spune dand din umeri, de parca ar fi cel mai firesc lucru din lume. Acum are trei prietene cu care s-a regasit si impreuna cu ele „l-am suparat azi pe profesorul de seminar. Am ras toate trei intreaga ora si ne-a observat, s-a cam suparat, dar eu chiar nu voiam sa il supar, ca e tare de treaba” imi marturiseste zambind.Iulia este in Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani din clasa a XII-a si de doua ori a incercat sa se implice in proiecte care vizau casele de copii. „Imi plac tare mult copiii, dar cred ca nu mi-a fost dat sa lucrez pentru ei. Mi-am depus dosarul la ASCOR in departamentul care se ocupa de aceasta ramura si nu am fost admisa. Cred ca asa a fost scris”, spune, coborand privirea si sprijinindu-si mainile impreunate de barbie. Iulia isi ascunde mereu privirea sub pleoape si este greu sa ii citesti gandurile. Insa, cand vorbeste despre batranii la care merge in fiecare duminica, vocea ii devine mai moale si privirea capata o scanteie ca acelea ce sunt in stare sa porneasca un foc mare. „Cand a auzit ca sunt voluntar la azil, mama m-a avertizat ca voi deveni mai inchisa si trista. Dar nu e asa. Eu ma incarc cu energie la ei si cand plec de acolo, simt o mare liniste sufleteasca” imi marturiseste cu privirea pierduta intre mesele cafenelei studentesti. Oricum, ei ii sunt dragi batranii, mai are doar un singur bunic si de fiecare data cand se afla in jurul lor, isi aminteste de bunicii alaturi de care nu a avut ocazia sa creasca.

>„Stau in grupulete, ca la liceu”

Spune despre batranii pe care ii viziteaza ca sunt foarte copilarosi si gesticuleaza, povestindu-mi cat de bucurosi sunt ca vin tineri sa le vorbeasca. „Unii sunt tare fericiti cand ne vad, dar sunt si unii inchisi, pe chipul carora pot sa vad tristetea . Privesc mereu in jos, cu ochii fixati pe ceva, se intreaba probabil de ce au ajuns acolo”.
Nu ii este frica sa imbatraneasca, desi cand ii vede, isi reaminteste mereu asta. „Eu stiu ca voi ajunge ca ei, e inevitabil. Dar nu vreau sa ajung unde sunt ei”. Un oftat ii scapa si cade pe ganduri. Cand ora de vizita din fiecare duminica incepe, Iulia uita de toate acestea, se simte acolo in lumea ei. „Cand am mers prima data, am plans, atat de emotionant a fost pentru mine. Imi amintesc ca o batrana m-a strans de mana si a inceput a plange si ea. Sunt emotii pe care nu le poti explica”, imi povesteste tanara. Imi tot spune despre oamenii pe care ii intalneste acolo ca sunt fascinanti. „Am cunoscut o batrana care  a venit acolo doar pentru a-si face o prietena de suflet. Mi-a marurisit ca a ramas foarte dezamagita cand a vazut ca oamenii nu sunt uniti, stau grupati. Stii, ei formeaza grupulete, exact ca in liceu”. Cand incepe sa imi povesteasca despre batranii pe care i-a cunoscut, vorbele ii curg necontenit. Imi vorbeste despre ei privind in jos, la degetele cu care se joaca incontinuu. „Ma impresioneaza barbatii care stau afara si joaca sah. Sunt acaparati de activitate, imi pare ca pentru asta traiesc”, aduna aer in piept si continua „uite, acolo sunt si persoane foarte talentate. Spre exemplu, am cunoscut un batran care face icoane din paie, un fel de mozaic. Mi-a spus intr-o zi ca vrea sa le vanda, dar nu stie cui”. Apoi isi aminteste de un alt batran talentat, care a fost actor. Ea nu crede ca se va lasa vreodata de „meseria” aceasta, vine de multe ori in salonul in care se aduna toti si joaca mici scenete, se pune in diferite roluri si, imi spune razanad, „chiar joaca bine”.

Cel mai emotionant caz pe care si-l aminteste este cel al unei batrine care a intrebat-o odata daca au inflorit salcamii. „Eu tocmai ce mirosisem o floare de salcam inainte sa vin. I-am promis ca ii voi aduce una cand ma intorc. S-a bucurat asa tare”.

De Sarbatorile Craciunului, toti tinerii voluntari merg in fiecare salon al azilului si colinda. Sunt batrani care ii acompaniaza, dar si din aceia care doar asculta si bat din palme recunoscatori. Cand e timp de primvara si se apropie 8 martie, tinerii se apuca de facut felicitari si, anul acesta, au facut o sceneta dupa povestea „Fata babei, fata mosneagului”. „Eu am fost cuptorul. Am fript-o pe fata babei. Sa ii fi vazut pe oameni atunci, cat erau de fericiti, cat de tare radeau si bateau din palme…”, imi spune Iulia ridicand privirea spre tavan si strangand buzele, parca vrand sa isi opreasca lacrimile. Atunci a observat-o pentru prima data razand pe batrana pe care o stia ca fiind retrasa si cuminte si care mereu ii dadea sfaturi. „De fiecare data cand o intrebam ce face, imi spunea ca s-a saturat de lumea rea. Asa vedea ea oamenii de aici, eu cred ca mai ales din cauza colegelor ei de camera, care mereu rad de ea, ca e timida si nu vorbeste mult. Mereu o inteapa cu cate ceva. Parca sunt niste copii de gradinita”.

Iuliei ii place sa faca oamenii fericiti. Se intreaba doar daca cineva va face acelasi lucru pentru ea cand va ajunge la batranete. Daca cineva ii va aduce o floare de salcam.

Cristina Babii

***

La Azilul de batrani „Sf. Constantin si Elena” din Iasi merg in fiecare duminica aproximativ 24-25 de tineri voluntari, membri ai ASCOR. Acestia nu au o evidenta clara a numarului de studenti care se implica intr-o astfel de activititate, pentru ca aici participa si fosti membri ai Asociatiei Crestinilor Ortodocsi.

Daca in cazul voluntariatului pentru copii sunt reguli stricte in cadrul asociatiei, fiecare voluntar trebuind sa predea un dosar cu analize si scrisoare de intentie, in cazul voluntariatului pentru batrani, lucrurile nu sunt atat de bine puse la punct.

Pe langa azilul de batrani „Sf. Imparati Constantin si Elena”, ASCOR are activitati la Fundatia „Emmaus”, Centrul de Copii „Guliver”, „Ion Holban” dar si la Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi.