Turbo, Lazer, Final, CinCin, bi-bib, OtoMoto, Bombibom, Kobra, Mertsan, Formula 1, Minti, TipiTip, Top Gun sunt „numele de cod” a peste 5.000 de suprize diferite, toate de la gume de mestecat. Pentru Iulian Miron ele pastreaza gustul copilariei intr-o colectie de amintiri despre niste „tranzactii” care inca inca il mai preocupa pe tanar si la cei 29 de ani ai sai. Asta chiar daca dublurile nu se mai schimba pe sub banca, ci prin Internet.

Istoria unei surprize

La 29 de ani, Iulian Miron inca mai colectioneaza surprize de la gumele de mestecat de odinioara. Pasiunea lui s-a infiripat inca din 1987. “Imi amintesc ca si-acum momentul cand am intrat in contact cu acest fenomen. Un prieten mi-a dat intr-o pauza un pachet de guma de care nu mai vazusem. Era albastru iar pe el avea desenata o masina de curse si scria cu rosu “Turbo”. «Deschide-l», mi-a spus. Am dat jos ambalajul si inauntru, infasurata pe guma de mestecat, am gasit o hartie lucioasa pliata in doua. Tin minte si acum, prima mea surpriza Turbo era numarul 55, un Fiat rosu”.

Acesta a fost inceputul. Au urmat ani in care colectia s-a marit continuu, pe masura ce alte serii apareau in magazine. “Imi amintesc cum dadeam navala la chioscul de langa scoala cautandu-ma de bani prin buzunare cand se raspandea zvonul: “A aparut seria noua, de la 191 la 260! Vezi ca Razvan din B are deja dubluri!!!”. Iulian isi pastra si transporta surprizele cu grija, in coperte decaiet. “Era musai sa fie transparente, sa poti citi usor numerele lipsa de pe hartia pe care fiecare isi tinea evidenta colectiei”. De obicei la purtator se aflau doar dublurile, pentru eventuale schimburi. Colectiile se tineau acasa, pusa bine intr-o cutie sau, in cazul celor mai norocosi, în clasoare filatelice.

Pentru Iulian, in spatele imaginlor lucioase se ascund cele mai palpitante „istorii” ale copilariei lui: trocuri negociate la sange, cautari disperate, rugaminti si plansete pe la parinti pentru colectare de fonduri, bucuria completarii unei serii cu ultima surpriza lipsa, chiar si deplasari in alte orase unde se zvonea ca s-ar gasi mai usor raritatile din zona de bastina. “ Ma lipeam de tata si mama cand mergeau in Suceava sa ma ia si pe mine. Unii isi puneau parintii sa le cumpere de prin toate locurile unde ajungeau : Radauti, Targu Neamt, Siret. Eu stiam ca la un moment dat vor aparea toate surprizele si nu prea faceam excese. Dar dublurile si lista cu ce-mi mai lipsea din serie erau mereu cu mine, nu avea importanta unde mergeam, in tabere, la bunici sau la verisori”.

O afacere scolara

Schimburile de surprize puteau fi atat de intense incat tinerii nu bagau de seama cand se termina pauza. Incercau o pauza intreaga sa-si convinga partenerii de negocieri sa le dea doua-trei surprize rare pentru 10-15 mai comune, dar nici acestia nu se lasau usor si cereau 20. Fiecare venea cu argumente.

De multe ori se intampla ca un profesor care confiscase surprizele unor negociatori intarziati sa se trezeasca la usa cancelariei o ora mai tarziu cu parinti adusi de acasa de plozii cu ochii inrositi de atata plans, dar foarte hotarati sa-si recupereze comoara.  Iulian spune ca majoritatea surprizelor de atunci le avea din gume pe care le cumpara si pe care le mesteca, dar mai primea si gratis, dand caietul cu tema pe acasa contra unui numar de surprize.

Colectia din cutia de pantofi

In cei opt ani in care a colectionat surprize, Iulian a strans peste 1000 de exemplare unice. “Dupa examenul de admitere la liceu am hotarat ca e suficient. Am abandonat colectionatul, insa am pastrat colectiile. La momentul respectiv aveam peste 600 de surprize Turbo, aproape 500 de la alte gume si vreo 500 de dubluri. Le-am pus pe toate intr-o cutie de pantofi si cam asta a fost”, spune cu zambetul pe buze Iulian.

In 2008, dupa 13 ani de pauza, Iulian a dat din intamplare peste cutia de pantofi, si manat de curiozitate a vrut sa afle daca mai exista cineva care colectioneaza surprizele ce erau candva la mare cautare. “Am cautat pe internet si am gasit vreo sase-sapte pasionati. Am luat legatura cu ei si am revenit la hobby-ul din copilarie. Astfel am aflat ca intre timp turcii mai scoseseră niste serii, insa parerea tuturor era ca sunt nereusite in comparatie cu cele vechi”.

Cu ajutorul internetului, Iulian a ajuns in scurt timp sa aiba relatii cu colectionari din Polonia, Ungaria, Belarus, Lituania, Letonia, ba chiar si din Rusia. “Rusii si polonezii sunt cei mai mari colectionari. Am fost surprins sa aflu ca gumele cu surprize s-au vandut si in celelalte tari din Europa. Se pare ca turcii au fost foarte inspirati cand le-au inventat”.

Unora li se pare amuzant, insa Iulian isi priveste hobby-ul ca pe e o legatura intre omul de astazi si cel care acum 15 ani facea schimb de surprize la coltul scolii. El recunoste ca pasiunea lui si-a pierdut mult din farmecul pe care il avea in copilarie datorita evolutiei tehnologiei. „Inainte tineam evidenta colectiei cu pixul pe hartie, astazi o fac mult mai comod intr-un fisier excel. Inainte imi faceam prieteni reali, il puteam atinge pe cel cu care negociam schimburi – astazi e usor sa gasesti oameni cu aceleasi pasiuni pe internet, chiar si in afara tarii si sa faci schimburi prin posta”.

In acest moment colectia lui Iulian numara peste 5.000 de exemplare unice si peste 10.000 de dubluri. Tanarul marturiseste ca nu si-ar vinde colectia, dar ca a mai dat din dubluri unor colectionari cu care nu putea face schimb, pentru ca nu aveau ce sa ii ofere. Cand cineva il intreaba ce face cu ele, tanarul le raspunde simplu „acelasi lucru pe care filatelistii il fac cu timbrele – le pun in albume”.

Anca Sevastre