Casa de Cultura “Mihai Ursachi” din Copou a fost ieri, timp de trei ore, capitala Moldovei de la Carpati pana la Nistru. Studenti, cadre didactice si curiosi s-au adunat pentru a striga “BINGO”, pentru a cauta “Inspiratie” sau pentru a vedea ce se intampla “Cand se inchide lumina”. Intrati in lumea filmului de peste Prut, avand drept calauze studentii din cadrul Asociatiei Tinerilor Basaranbeni, pe buzele tuturor ramasese o singura intrebare: “oare creste dolarul?”
Perdeaua de verde si galben a Copoului s-a scuturat demult, insa in ziua de duminica, 21 noiembrie, soarele a tinut sa mai zambeasca inca odata cald studentilor care se plimbau cate doi prin aleile parcului, tinand pentru moment iarna la distanta. Odata cu venirea serii, mica sala de spectacole de la Casa de „Cultura Mihail Ursachi” s-a umplut treptat, ca la cuvantul de deschidere a lui George Panzaru, sa nu mai existe niciun scaun gol. “Ma bucur sa va intalnesc intr-un numar atat de mare in seara aceasta. Speram ca acest proiect pe care il realizam cu Asociatia Tinerilor Basarabeni sa fie primul dintr-o suita de evenimente in perioada care urmeaza. Este o mare cinste pentru noi sa primim si sa acceptam aceasta colaborare.”
Cobileanski si romanii
Vedetele acestei seri nu au fost insa dintre cei prezenti in sala. Cu omagii din partea reprezentatului Casei de Cultura si prezentari pentru cei care nu au mai auzit de ei, au fost introdusi publicului Igor Cobileanski, cel mai promitator regizor basarabean, “un om extraordinar, un tanar cu un viitor exceptional” si actorul descoperit de catre acesta, Sergiu Voloc.
Din partea tinerilor basarabeni, a luat cuvantul Olga Bondari, secretara generala, care a tinut sa sublinieze motivul alegerii acestei seri: “In 1996 s-a hotarat ca ziua de 21 noiembrie sa fie ziua mondiala a televiziunii”. Cu emotii, uitand numele regizorului primului film, a multumit celor din sala pentru ca sunt prezenti si le-a urat “vizionare placuta”.
Lupta contra betiei si a alcoolului
Revolutia si razboiul nu includ intotdeauna pusti, lupte si urmariri. Pelicula “Valeu! Valeu! Nu turna!”, regizata de Gheorghe Urschi a avut insa de toate. Creata in umorul tipic al filmelor semnate Igor Cobileanski, aceasta prezinta lupta betivilor impotriva unei legi care interzice vinul, rachiul si orice alta bautura alcoolica. Valurile de rasete ale celor din sala insoteau secventele in care actorul principal isi varsa tristetea vorbind cu porcul sau, Vasilica, pe care ajunge sa il imbete, sau a celor in care patrula, din care facea parte cainele antrenat, de 1000 de ruble – Antibachus -, verificau casele in cautarea celor “chirchiliti”: “Cine umbla cu bautul si nu munceste cel putin trei zile pe saptamana, caput: il trimit in Siberia”.
Vocea naratorului a concluzionat filmul si a descretit din nou fruntile celor aflati in sala: „Aceasta este una dintre povestile din satele noastre, pline de tarani smeriti pentru care orice hotarare istorica … dureaza cel mult o zi”.
De la Bingo la Grisa, prin Olanda
Premiera serii a fost insa scurt-metrajul “Bingo”, al regizorului Timur Ismailov, turnat in Olanda, difuzat pentru prima oara in Iasi, dupa ce la inceputul lunii a castigat marele premiu la Festivalul de scurt metraj Alternative de la Targu Mures. Noutatea acestuia nu a constat in comicul situatiilor, ci in tragicul finalului, fiind una dintre putinele drame in care a jucat actorul Sergiu Voloc, Bingo, un tigan din Moldova care vara canta la nunti si iarna demoleaza cladiri. La fel ca filmul de dinainte sa si ca cele care au urmat dupa, acesta a evidentiat o felie din realitate, si anume munca la negru peste hotare a celor calificati pe alte domenii.
Urmatoarele trei scurt-metraje, regizate toate de catre Igor Cobileanski, au fost prezentate ca fiind “ilustrative pentru realitatile basarabene actuale”. Ne-au amuzat „Sasa, Grisa si Ion” si conceptele lor despre rolul femeii in societate, primarul din „(Plictis) si Inspiratie”, copie fidela a Nasului, cu incercarile sale de a gasi un poet care sa scrie poezii de lauda despre el, si zecile de oameni care incercau sa scoata un bec din gura, dupa ce l-au bagat cu mana lor, in urma unui pariu de 100 de dolari, in scurt-metrajul „Cand se inchide lumina”.
Voia buna a continuat si dupa terminarea filmelor, cand spectatorii se dispersau in grupuri mici catre toate colturile parcului, nu inainte de a felicita pe organizatori care ii asteptau la iesire pentru o vorba buna si o invitatie la evenimentele viitoare. Cat despre Vasilica, a baut o troaca de moare de “curechi” si “tartacuta” i-a trecut. Oricum, a doua oara nu se va mai apropia de laturile imbibate cu rachiu.
Niciun comentariu