Ceramica neagra din comuna Marginea a scris istorie in spatiul bucovinean de-a lungul anilor. Astazi, doar cativa batrani, care si-au facut din olarit un mod de viata, continua sa invarta roata si sa arda in cuptor vasele de lut, la fel ca stramosii lor. Olarii din Marginea sunt tot mai putini. Mesterii batrani stiu sa mai inalte lutul in oale, in timp ce tinerii au luat drumul strainatatii manati de mirajul banilor . Comuna suceaveana Marginea este impartita in doua lumi total diferite. La intrarea in sat casele mici, din lemn, tradionale strajuiesc drumul principal spre centru. Pe ulite, o alta lume. Cei plecati si-au ridicat case maiestoase, viu colorate, cu garduri inalte. Un reportaj despre ultimii mesteri olari din Marginea realizat de reporterii Cuzanet.

Lutul amintirilor 

Vechimea olaritului in comuna suceveana Marginea? O intrebare la care satenii ridica din umeri si privesc spre cer. Prin ceramica neagra, satul bucovinean a ajuns cunoscut in intreaga lume. Inainte de perioada comunismului, in Marginea, aproape la fiecare gospodarie intalneai cate un olar. Din cele 60 de familii de olari, astazi au mai ramas doar doua care duc mai departe secretele pamantului pe care l-au lucrat o viata intreaga: „Acum am ramas doar cativa care mai practicam acest mestesug. Tinerii au ales calea strainatatii sau alte meserii si incet incet s-a pierdut. Pe copii nu poti sa-i obligi, totul vine din interior. Iti trebuie rabdare, talent si mai mult trebuie sa ai simtul modelarii lutului. Imi pare rau cand vad ca acest mestesug specific comunei nostre se pierde in timp”, spune cu amaraciune un mester olar din Marginea.

Dinastia Magopat 

Atelierul de ceramica al familie Magopat se afla pe drumul care duce de la Putna la Sucevita. Familia Magopt este cunoscuta in Marginea pentru afacerea pe care si-a dezvoltat-o de-a lungul anilor din modelarea lutului in diverse forme. Atelierul se afla la strada, aproape de centrul satului. Familia Magopat pastreaza vie traditia autentica a olaritului de aproape 400 de ani. Totul a inceput dupa 1989, cand fratii Magopat, Ion si Gheorghe, impreuna cu un var, au dezvoltat o mica afacere, pornita chiar de la producerea si valorificarea ceramicii negre. In timp, asociatia familiala a fratilor Magopat a ajuns sa dea de lucru la 12 oameni, care isi cistiga painea din olarit. „Bunicul meu, Ilie Magopat, care a trait 83 de ani, a fost olar, ca si tatal meu, Vasile Magopat. Si strabunicul, care a trait pe la o mie opt sute si ceva, Gheorghe Magopat, tot olar a fost”, ne-a spus Corneliu Magopat (foto1), cel mai tanar mester olar din familie, absolvent al Facultatii de Relatii Economice Internationale din Bucuresti. Tanarul a preferat sa se intoarca in localitatea de bastina si sa duca mai departe traditia familiei: ” Am ales sa ma intorc aici si sa duc mai departe traditia familie, avand in vedere ca sunt singurul baiat din familie. Aici, in Marginea toata lumea stie ca familia Magopat face ceramica. Pastram modelele mostenite din generatie in generatie. Totul se face manual. Noi lucram in atelier si avem si o expozitie cu vanzare deschisa saptamanal turistilor. ”

Secretele olaritului 

In atelier, fiecare mester isi are locul si atributiile sale de indeplinit. O camera ticsita de jur imprejur, de sus pana jos, de oale din ceramica, de forme ciudate si marimi diferite scoase din cuptor stau la uscat pe scari din lemn improvizate. Pe o plita de fier, zeci de vase stau la zvantat. Un mester are in grija focul. La masa de lucru, Ion Magopat inalta oale. Asezat pe un scaun, cu mainile pline de lut, pe care si le inmoaie mai tot timpul in vasul cu apa din dreapta sa, nea’Ion invarte discul de lemn modeland lutul dupa propria imaginatie. Ion Magopat a inceput sa desluseasca tainele olaritului inca din copilarie: ”In comunism daca aveai acasa o roata de olar erai considerat infractor, iar multi olari au fost nevoiti sa renunte si sa practice mestesugul pe ascuns. Astazi, cand e atata libertatea, olaritul nu mai intereseaza pe nimeni”, povesteste barbatul. Cu privirea atintita asupra mainilor care modelau lutul, vasul capata forma finala, si nea’ Ion isi continua istorisirea. Marturiseste cu verva si admiratie ca mestesugul olaritului ii mentine sufletul tanar: ”Olaritul este ca un viciu. Odata ce i-ai simtit gustul, greu poti sa te desprinzi de el. Bunicul meu a facut oale pana in ultima zi de viata. Si imi doresc sa-i calc pe urme.” Nea’Ion are ceva din candoare si blandetea bunicului care spune povesti nepotilor. Cu mainile aspre, margineanul poveste ca a umblat peste tot in lume cu ceramica sa: ”In 1999 am fost intr-un schimb de experienta in SUA, la Universitatea din Ohio alaturi de alti ceramisti romani, iar in tara la fiecare targ de mestesugari sunt prezent. Mai de demult, timp de trei luni de zile am facut oale la Berlin. Ceramica este mai degraba apreciata de turistii straini decat de noi romani. Saptamana asta vom pleca la un targ de mestesugari in Germania”,  povesteste barbatul.

In prezent, in atelierul familie Magopat lucreaza 12 angajati. Olarul povesteste ca materia prima este procurata de la marginea satului sau din judetul Botosani, de la Mihaieleni. Dupa ce este framantat cu picioarele, lutul incepe sa fie modelat la roata, iar vasul abia fabricat este lasat sa se zvante timp de doua sau chiar trei zile. Dupa decorare se mai lasa la uscat doua saptamani. „Il lasam cam doua saptamani ca sa se usuce bine, bine, dupa care se finiseaza, se lustruieste, apoi se baga la cuptor la ars. Focul se face cu lemne de brad. Pentru a iesi ceramica neagra, cuptorul trebuie inchis si in partea de sus si la gurile de foc. Dupa ce se arde, vasul se lasa in cuptor, timp de 24 ore, in fum. In timp ce oala se raceste, porii se incarca cu fum si astfel ceramica devine neagra. Acesta este secretul ceramicii neagre de Marginea”, ne-a dezvaluit mesterul.

Ceramica verde, marca Arcadie Pascaniuc

In cealalta parte a satului, pe o ulita la cativa pasi de padure, aproape de „toloaca” locuieste familia Pascaniuc. Invecinata cu vile construite recent, locuinta familie se distinge prin simplitate si tradionalism. In curte mare sunt trei cladiri: locuinta familiei, atelierul si cuptorul de ars ceramica. L-am gasit pe nea’ Pascaniuc in atelierul sau mesterind oale . Intr-o camaruta de cativa metri patrati, amenajata simplu, mesterul duce mai departe traditia familiei. Are alaturi aparatul de radio care ii tine de urat. In spatele sau, cateva oale asezate ca la expozitie. Cu halatul de lucru nea’ Pascaniuc ne face o demostratie. Placerea cu care acest mester modeleaza lutul te transforma intr-un copil.

„Am invatat mestesugul de la tatal meu. El face oale de 50 de ani. As vrea ca si copii sa duca mai departe acesta traditie, dar ei nu sunt interesati. Nu pot sa-i oblig. Au incercat ei, dar vad eu ca nu le place. Cand ma gandesc ca tata e batran deja, are 70 ani, peste cativa traditia asta se va pierde si ma doare sufletul”, povesteste margineanul. Nea’ Pascaniuc lucreaza vase de uz casnic, deosebite, de culoare verde, unice pentru ca in zona sunt vestite oalele din ceramica neagra. „Noi, eu si tatal meu face oale de uz casnic, oale pentru lapte, pentru sarmale, diverse forme pentru pasca ca acum vine Pastele. Mai lucrez si pentru oranament, vaze si toate ‘celea. Insa mai mult, pentru ca din astea se cer. Practic din asta traiesc. Pentru mine olaritul nu este numai o pasiune, ci si o sursa de venit”. Barbatul povesteste ca sarmalele gatite in vase de lut au un gust diferit. „Aici la noi, fiecare familie de marginean are oale de ceramica in bucatarie. Mancarea capata un altfel de gust in oalele de ceramica”, marturiseste nea’ Pascaniuc in timp ce mai pune cateva lemn in cuptor unde a pus la ars cateva oale.

Roata olarului- o „prezenta” placuta la targurile mestesugaresti

Barbatul participa la toate targurile de mesteri olari care se organizeaza in tara:”Sunt invitat la diverse targuri. Invelesc oalele bine in hartie si ma duc cu Dacia asta pe care o vedeti in curte. Pentru tineri e ceva deosebit sa vada cum se fac oalele la picior fara sa fie ceva mecanizat, de aceea acolo unde suntem invitati ni se spune sa venim cu roata ca sa facem demostratie .” Margineanul nu isi doreste sa-si cumpere vreo instalatie moderna pentru copt ceramica sau pentru modelatul vaselor. „Altfel simt lutul la roata asta. Am incercat sa lucrez si cu celelalte, sa ma modernizez, dar mai mult imi place asa. Oalele au un miros specific si arata altfel cand le lucrez asa cum am invatat de la tata.”

Pentru vasele de culoare verde, mesterul spune ca e necesar un cuptor special unde vasele se ard cu hornul deschis. La cele de culoare neagra, cuptorul se inchide ermetic pana cand ajunge la o temperatura de 800 de grade. „ Prefer sa fac ceramica rosie care presupune mai putina munca si care cred eu e mai frumoasa decat cea neagra.”, povesteste mesterul.

Alina Iosub

***

Despre ceramica din Marginea

Ceramica de Marginea este cunoscuta in intreaga lume datorita tehnicii preistorice de ardere inabusita si ornamenatare cu ajutorul unei pietre de rau. O ceramica asemanatoare se mai produce undeva in Mexic. De-a lungul timpului, atelierul de ceramica neagra de la Marginea a fost vizitat atat de turisti cat si de persoanalitati din intreaga lume. Imparatul Japoniei, Regele Romaniei, Regina Olandei, Sahinsahul Iranului, Guvernatorul Canadei si toti ambasadorii statelor lumii in Romania au ajuns in localitatea Marginea. In Marginea, inceputul olaritului dateaza de la 1500.