In Tirgu-Frumos, orasel de provincie, departe de ochii lumii se afla singura Scoala Speciala pentru Nevazatori din Modova. Aici, de mai bine de 40 de ani, invata copiii nevazatori. Unii s-au nascut fara sa fie botezati cu lumina, ci au fost scaldati in intuneric. Pentru altii viata e o umbra.

Fetele, cintarete si actrite

Peretii din holul Scolii Speciale pentru Nevazatori sint plini de diplome si premii de la olimpiade si concursuri. Astazi e zi de repetitie pentru corul scolii, copiii se pregatesc de un concert de colinde care va avea loc la Bucuresti. Strinsi in jurul profesorului de muzica, elevii cinta. O chitara incearca sa tina pasul cu vocea micutilor, in timp ce li se dau si citeva indicatii. Pauza. „Nu as lucra in alta parte”, imi spune profesorul hotarit. In plus, „sint niste copii extraordinari, si chiar simti ca faci ceva. Sint constienti de lucrurile pe care le au si stiu ca trebuie sa profite”. Una dintre soliste se arata de acord: „sintem fericite ca si ceilalti aud ceea ce putem face noi”. Adauga doar ca este in clasa a VII-a si ca va ajunge cintareata.

In alta incapere, Anca da viata unei papusi de cirpa si se viseaza actrita. Inalta si supla, este deja o adevarata domnisoara. Isi poarta cocheta parul pe spate si nu uita sa arunce, cind cind, cite o privire in oglinda, sa-si admire noile suvite. „Are resturi de vedere”, scrie in fisa ei medicala. „E greu pentru noi, problema de vedere, examenele medicale, nu stiu daca o sa trec”, analizeaza ea situatia. Mai anunta totusi o posibilitate, „sa ramin si eu pe-aici”, ca dascal pentru alti copii cu aceleasi deficiente. Marioneta de carpa de pe masa incepe sa capate viata in mana Ancai. „Scufita rosie si lupul flamand”, explica ea, inainte sa intre rol. Daca ai inchide ochii si doar ai asculta, te-ai putea crede cu usurinta in fata unui radio iar in program e teatru radiofonic. Vocea Ancai se moduleaza dupa fiecare personaj. Profesoara de teatru e mandra de copii ei, le este mamica din clasa I: „Am gasit aici un teren bun, unde nu a trebuit decat sa arunc samanta si a rodit si acum se vede!”

Baietii, profesori si informaticieni

La etajul al doilea al Scolii de Nevazatori din Tirgu-Frumos ii gasesti pe bobocii de clasa intai si clasa a IX-a. Andrei, cel mai mic dintre artisti, are doar 8 ani si cinta la orga si acordeon. „Vreau sa ma fac cantaret sau profesor de pian”. Reuseste cu greu sa se desprinda de instrumentul care aproape il acopera si se indreapta spre orga. Degetele lui mici incep sa se plimbe pe clape, alaturi de un zimbet.

Alaturi, Gabriel. Are doar 7 ani si este in clasa intai. Sta singur in clasa, doar el si figurile geometrice, pe care le atinge cu atentie. Are ghetutele descheiate si gulerul alb al camasutei iese neglijent din puloverul prea mare pentru trupul lui firav.

Cind imi simte prezenta, se ridica in picioare si saluta. A recunoscut parfumul doamnei director, dar stie ca mai e cineva aici, inca necunoscut. Figuri geometrice, de diverse culori, stau aranjate intr-un cosulet pe masa. Directoarea ia pe rand fiecare figura. „Patrat, triunghi, cerc!”, le recunoaste micutul. „De obicei multi dintre ei zic rotund la cerc”, imi explica directorul scolii.”. Buricele degetelor sint ochii lor.

Intunericul nu i-a oprit sa viseze. Fetele isi doresc sa ajunga actrite, baietii vor „o meserie decenta”. „Informatica, imi place mult informatica” imi spune unul dintre ei. „Imi doresc sa nu muncesc ca altii. Vreau sa ajung si eu la un birou. Mai modern!”, adauga un altul, Mihai. „Cei care au resturi de vedere lucreaza ca si noi, iar ceilalti cu ajutorul vocii sintetice”, explica directoarea scolii. „Nevazatorii fara acest sistem nu se pot descurca. E ca si cum nu ar exista calculatorul. Voce sintetica este un program care anunta vocal orice schimbare aparuta pe ecran. Dezavantajul este ca vocea e numai in engleza sau spaniola, iar acest sistem nu poate decrie imaginile”, poveste profesoara de informatica.

Pacatele „nestiintei”

Soneria care anunta pauza scoate pe holuri elevii scolii, iar rasetele incep sa inunde coridoarele. Ma ocolesc cu grija si nu exista unul care sa nu ma salute cand trece pe langa mine. Se plimba cu cea mai mare siguranta, stiu pe de rost fiecare colt din cladire. „Copii nevazatori au o structura psihica aparte de bunavointa. Bucuria de a trai poate sa porneasca de la modelul din fata, de la profesori sau de la parinti”, spune profesorul de psihologie. „Profesorul este cel care iti spune «Tu nu esti diferit de ceilalti, tu poti!»”, adauga profesoara de franceza, Adina Padurariu. Si ea este nevazatoare. „De cele mai multe ori motorul este «dorinta de adaptare la ceea ce considera vazatorul normal». Vrei ca lumea sa nu te considere altfel!”, mi se explica in continuare. Zilnic persoanele oarbe se lovesc de „nestiinta” celor din jur. Asa numesc orbii comportamentul celor care nu ii accepta.

Banii statului si „gura lumii”

Multi dintre cei mici sunt abandonati in scoala. „Motivele difera de la caz la caz. Ori familia are o stare materiala atat de precara incat nu isi permit sa vina sa il ia mai des ori sunt dezinterasati” poveste cu tristete directoarea scolii, Margareta Pristavu. Cei mici raman astfel in grija Centrului de Plasament din incinta scolii. „Dupa anul 2004, Directia de asistenta sociala si protectia copilului, ne-a impartit scoala in doua parti. Am ramas noi liceul cu anumite parti. Cantina si internatul au intrat in subordinea loc si se numesc «Centrul de Plasament Moldova»”, spune directoarea scolii. Cei mici raman astfel in grija cadrelor didactice care devin parinti de serviciu. „Aici nu se pune problema ca ai intrat la ora , ai iesit si ai terminat cu acel elev pe ziua respectiva. Ne intereseaza soarta lui, are hainute, are caiete, daca nu noi ii ajutam din ce putem, din salariul noastra”, se plinge ea. De cealalta parte, sunt parintii care refuza sa isi dea copii la scola pentru a nu pierde citeva sute de lei. „Legea acorda posibilitatea parintilor de a se angaja ca asistenti personali si de a primii niste bani. In momentul in care copilului ar fi institutionalizat, parintele ar pierde aceste indemnizatii si prefera sa se gandeasca la bani decat la viitorul copilului ” imi explica si profesoara de franceza. Concluzia apartine directorului: ” Copii raman analfabeti”. Invatatorii de la Scola din Targu Frumos organizeaza in fiecare an recrutari in familiile de nevazatori. Cei mai multi dintre parinti insa refuza, „de gura lumii”, sa-si trimita copiii la o scoala speciala si prefera sa-i tina acasa.

Povesti de iubire oarba

La Scoala de Nevazatori din Targu Frumos cei mai multi dintre profesori sunt nevazatori. Multi dintre ei sunt absolventi ai scolii si au decis sa ramana aici. Inteleg cel mai bine cum e sa incerci sa razbati in intuneric, sunt si ei in lumea celor viseaza cu ochi inchisi. Adina Padurariu e profesoara de franceza , are 30 de ani, e casatorita si are un baietel de 8 ani, vazator. Ii place sa merga la cumparaturi si sa-si asorteze hainele. Cum reuseste sa faca acest lucru?” Intreb din magazin ce culoare au. Nu cred ca vorbele dor”, imi spune Adina Padurariu. Traieste o poveste de iubire frumoasa cu sotul ei pe care l-a cunoscut in urma cu 15 ani. „A pus ochi pe mine cand eram clasa a XI-a, dar m-a asteptat pana in primul an de facultate”, ride profesoara de franceza. Adina a absolvit facultatea la Cluj, dar s-a intors la Tirgu Frumos, unde a stiut ca ii va fi cel mai bine. Intre cei care au spirjinit-o si au transfomat-o in ceea ce este astazi.

Dorel Ghemu este profesor de romana de peste 30 de ani. Si-a pierdut vederea la varsta de 9 ani in urma exploziei unui proiectil gasit intimplator la joaca. Era prea mic ca isi mai aduca aminte imaginile ingropate de memorie odata cu lumina. A urmat Scoala pentru Nevazatori de la Tirgu-Frumos, liceul de specialitate la Cluj si Facultatea de Filologie, sectia romana-italiana din Iasi. Are publicatii in toata tara in sistemul Braille. Este casatorit de 27 de ani iar pe sotia lui a cunoscut-o in scoala. ” Ne-am simpatizat, ne-am respectat si ne-am casatorit”, povestete Dorel Ghemu. Sotia sa este vazatoare dar lucreaza impreuna si la Scoala si acasa. Au doi copii impreuna: „Fata este profesoara, baiatul termina geologia”. Dorel este bunic. „Activ si tanar vreau sa fiu mereu, copilaros” marturiseste Dorel Ghemu. Singurul semn care te face sa crezi ca este orb sunt ochelarii fumurii pe care ii poarta. Paseste sigur pe el cancelarie si ma intreaba: „Ti-ai pus parul pe bigudiuri?”

Andra Samoila

***

DESPRE SCOALA SPECIALA PENTRU NEVAZATORI DIN TIRGU-FRUMOS
Autorii primului abecedar Braille au invatat aici

Scoala de nevazatori de la Targu Frumos a fost infiintata in anul 1961 si a fost destinata instruirii si educarii copiilor cu deficiente de vedere cu varste cuprinse intre 7 si 18 ani., de pe raza celor opt judete ale Moldovei. Din 2006 poarta titulatura de „Liceul pentru pentru elevi cu deficiente de vedere cu clasele I – XII „MOLDOVA”. Cladirea initiala a fost improprie unei unitati scolare, fiind destinata Militiei raionale Tg. Frumos din acel timp. Cu unele modificari , in aceasta cladire a functionat scoala generala cu clasele I-IV pentru orbi. Pentru inceput, scoala avea inscrisi 43 de elevi, de diferite varste si un numar de 8 cadre didactice, unele din acestea fiind nevazatoare. In urma demersurilor facute la Ministerul Invatamintului din acea vreme, s-a obtinut aprobarea ca scolarizarea elevilor sa se faca pina la clasa a VIII-a. In 1971 s-a dat in folosinta un nou corp de cladire, care in 1998 a fost mansardat in parte, pentru a mari spatiul de cazare in internat a elevilor. Din acele generatii de elevi nevazatori, unii au ajuns dascali care au ales sa lucreze cu elevii nevazatori, initiindu-i pe acestia in tainele scris-cititului Braille. Aici au invatat autorii primului abecedar braille George Carligeanu si Aurel Bulancea , manual folosit si azi in scolile de nevazatori din tara.

Prezentul aduce noutate si tehnica in viata nevazatorilor, accesul la computer cu ajutorul sintezei vocale, existenta imprimantelor Braille pentru textele scrise la calculator), utilizarea Internetului si a oricarei activitati legata de calculator. Toate acestea sint o „normalitate” ce, cu multi ani in urma, abia putea fi visata.