De 10 ani, Paula Burlacu, o femeie de 55 de ani din Iasi practica meseria de mama. Din 1998 este asistent maternal si a avut pana acum in ingrijire 12 copii. „Doamna Paula” cum s-a recomandat a ajuns asistent maternal atunci cand profesia de „mama de ocazie” era si pentru autoritati in stadiul de „experiment”. I-au placut atit de mult copiii astfel incit atunci cind sotul a somat-o sa aleaga intre el si „copiii altora” Paula Burlacu a luat decizia fara sa stea pe ginduri:a divortat.

Somajul a transformat-o in „mamica de ocazie”

Avea 45 de ani si nimeni nu voia sa-i ofere un loc de munca. Paula Burlacu povesteste ca a aflat de la o colega de cursurile de asistenta maternala de la Fundatia Holt si s-a inscris automat. Era in somaj la vremea respectiva si ii era destul de greu sa-si gasesca ceva de lucru. Viata nu o crutase deloc pâna atunci, asa ca a vazut in aceasta meserie o sansa de a scapa de somaj ajutând ceea ce numea in urma cu zece ani „niste suflete chinuite”. La Fundatia Holt s-a specializat in cresterea copiilor cu varste pana in 3 ani. Nu a facut diferenta intre copii pe care i-a avut in ingrijire si i-a iubit pe toti la fel, pentru ca „fiecare copil este unic, fiecare are un caracter diferit fata de ceilalti, chiar daca le mai regasesti anumite trasaturi comune”, povesteste mamica de imprumut.
Sa desfacem cutia cu amintiri

Paula Burlacu este femeia care a crescut 12 suflete de la primele zile de viata. Ea este prima persoana care i-a auzit rizand, vorbind sau facand primul pas. Pe toti i-a luat din maternitate si i-a crescut pana la cateva luni.O singura fetita a crescut-o pana la 4 ani si un baietel pana la 3 ani. Pustiul a fost adoptat si este plecat in strainatate. Toti copii pe care i-a avut in plasament au fost adoptati de familii din diferite zone ale judetului. Paula Burlacu m-a intampinat cu bucurie in apartamentul ei linistit. O femeie de statura mijlocie, slabuta, imbracata lejer, cu ochelari, tunsa scurt si cu o voce blanda asemeni unei bunici, mi-a deschis usa de la intrare. Era „doamna Paula”. De cum trecut pragul de la intrare, am zarit pe frigiderul din hol foarte multi magneti colorati si de aceiasi marime. Doamna Paula le motiveaza prezenta:”Sunt de la Danone, Costelus i-a lipit. Atunci cand ii cumpar cate un Danone, vine si lipeste magnetul pe frigider”. Din holul intunecos, ajung intr-o camera mare si luminoasa. Dupa cateva minunte de la venirea mea se aude un planset de copil dintr-o camera alaturata.  Era Costelus, baietul pe care Paula il are acum in plasament. Copilul s-a trezit. Somnoros facem cunostiinta, insa incepe sa planga din nou. Paula incearca sa-l linisteasca leganandu-l in bratele ei.. Se aseaza impreuna pe canapeaua mare din dormitor. Se uita la el cu atat dragoste si ii vorbeste. In cateva minunte, baietelul adoarme. Se sprijina cu corpul de pieptul Paulei, tinanad-o cu manutele de bluza, temandu-se parca sa nu fie lasat jos. Se vede ca nu vrea sub nicio forma sa paraseasca bratele ei. „ Mamaie” este o persona calda. Isi aminteste cu atata dragoste de fiecare copil pe care l-a crescut, iar privirea ei calma este ii ramane tintita asupra lui Costelus. Il tine la piept si ii vorbeste. Mamaie a avut in ingrijire pana acum 8 fete si patru baieti. Fetele ii sunt mai dragi, poate pentru ca singurul ei copil este o fata:”Fetele sunt mai cuminti, tinand cont ca si eu am crescut o fata, eram obisnuita cu cerintele lor, stiam cum sa ma comport. Cu baietii  mi-a fost mai greu, dar ei sunt mai lipiciosi, se apropie de tine mai mult.” La un moment dat, „mamaie” scoate din dulap o cutie mare si spune:”Ea este cutia cu amintiri. In ea tin toate pozele pe care le-am facut tuturor copiilor pe care i-am avut in plasament.” Zeci de poze sunt inghesuite in cutia de carton. Paula imi face cunostinta cu fiecare copil:”Am tinut la toti la fel. Nu am facut diferenta intre ei. I-am iubit ca pe copii mei. Le-am facut poze de Craciun, la serbari, la aniversarile lor. Am vrut sa am amintire cu ei.”, adauga Paula.

Primul copil avut in plasament

La cateva zile dupa ce a terminat cursurile de la Fundatia Holt, doamna Paula a primit in ingrijire primul copil. Era o fetita de cateva luni. Emotionata, femeia a luat-o in ingrijire. La inceput i-a fost destul de greu, insa cu timpul s-a obisnuit si a inceput sa se ataseze de ea. A crescut-o pana la 4 ani si acum fetita este infiata de o familie din Focsani cu care pastreaza legatura. „A fost adoptata si ma bucur foarte mult. Familia respectiva este minunata si pastram legatura. Vara acesta fetita m-a vizitat impreuna cu bunicul ei. M-am bucurat foarte mult. Tot timpul ma suna si imi trimite cate o felicitare de sarbatori”, marturiseste „mamaie”. Femeia isi aduce aminte cu nostalgie de aceea perioada si se bucura ca pe toti copii pe care i-a avut in plasament i-a crescut dupa propriile reguli. „Nu m-as putea obisnui cu copii mai mari pe care nu i-am crescut eu asa cum stiu. E cea mai mare bucurie sa te regasesti cumva in copil, sa- l cresti tu, pentru ca il educi ca si ar fi al tau”, mai spune cea careia toti copiii care au plecat de la ea ii spun acum „mamaia”.

„Costelus are o a doua viata”

Paula are in prezent grija de Costelus, un baietel de un an si jumtate. Abandonat in maternitate si nascut prematur, Costelus a ajuns in grija doamnei Paula:”Costelus traieste parca pentru a doua oara”, spune asistenta maternala. Baietelul este un copil alintat de toata lumea, in special de Paula care ii face toate poftele. „Este un copil tare frumos, cuminte, vesel, tot timpul rade si se joaca cu nepotelul meu”, povestese „Mamaie” in timp ce „baietu'” cum il alinta Paula Burlacu doarme in bratele ei. „A racit, si el este mai sensibil la boala.”, adauga Paula linistindu-l pe Costelus care incepuse sa planga. Desi s-a nascut prematur, Costelus s-a dezvoltat ca un copil normal, ca orice copil de varsta lui. Trezit din somn, Costelus ma priveste cu ochii nedumeriti si incepe sa planga din nou. In cateva minunte adorme din nou in bratele Paulei. „Mamaie” marturiseste ca de la varsta de 3, 4 ani incepe sa le explice copiilor ca ea este bunica lor iar parintii lor sunt plecati in strainatate ca sa munceasca. Asistenta maternala considera ca asa copii nu ii vor simtim mult lipsa cand vor trebui sa plece de la ea. ” Le spun ca parintii lor sint plecati in strainatate la munca, dar se vor intoarce dupa ei. Asa socul nu va fi prea mare cand vor pleca de la mine. Eu voi ramane pentru ei mamaie.” Inainte de plecare, Costelus se trezeste brusc si ne conduce spre iesire.

Alina Iosub