Asociatia Studentilor Chimisti “Asc Chemis”, de la Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” (UTI) din Iasi, organizeaza, in perioada 20 martie – 5 aprilie a.c., un concurs de concepere a unui afis publicitar, cu scopul de a promova Facultatea de Inginerie Chimica si Protectia Mediului in sesiunea de admitere a anului 2012.

Concursul se adreseaza studentior Facultatii de Inginerie Chimica si Protectia Mediului de la Politehnica si se afla la prima editie.  “Fac parte din echipa de promovare a facultatii si impreuna cu profesorii  trebuia sa ne gandim la un afis care sa fie reprezentativ pentru facultate. Asa ne-a venit ideea unui concurs in care sa implicam si studentii de la Chimie, in speranta ca ideile lor ne vor ajuta”, a declarat  Marius Buraga, cenzor „Asc Chemis”.

Studentii care doresc sa participle la concurs trebuie sa conceapa un afis in format A3. Participantii pot depune afisele printate in caminul T1 al Campusului „Tudor Vladimirescu”, la camera 217. Termenul limita la care participantii pot preda afisele este data de 2 aprilie a.c.. “Castigatorul va fi anuntat personal prin telefon si pe blogul asociatiei, cat si pe site-ul  facultatii . Cu afisul castigator vom merge peste tot, acolo unde o sa facem promovarea, in special in Moldova”, a adaugat Marius Buraga.

Afisele trebuie sa contina, in mod obligatoriu, sigla UTI, sigla facultatii si sigla  Asociatiei Studentilor Chimisti “Asc Chemis”. Va exista un singur castigator, iar premiul va fi in valoare de 150 lei.

Andreea Nicoleta Rusu