(UTILITARE, 17.00) MEDICINA – CONFERINTA – NEURO-OFTALMOLOGIE / Termenul de inscriere la conferinta de neuro-oftalmologie de la Iasi s-a prelungit pana pe 1 aprilie.

(CUZANET, Iasi, 15 martie) – Incepand de astazi, 15 martie, termenul de inscriere pentru conferinta "Actualitati in Neuro-Oftalmologie" se prelungeste pana pe data de 1 aprilie. "Termenul de 15 martie era destinat indeosebi celor care doresc sa primeasca diploma chiar la finalul cursului. Cei care nu s-au inscris pana la aceasta data, isi vor ridica diplomele mai tarziu, de la Colegiul Medicilor", a declarat dr. Dumitru Petraru, unul dintre organizatorii evenimentului. Pana in prezent s-au inscris peste 150 de participanti.

Manifestarea stiintifica se va desfasura in perioada 7-9 aprilie a.c., in sala Sala Cuza, din incinta Hotelului Unirea si se adreseaza medicilor primari si specialisti, medicilor rezidenti si studentilor medicinisti. Evenimentul va cuprinde conferinte pe teme precum: Ischemia, Inflamatia, Stresul oxidativ si stresul luminos – factori de risc determinanti in evolutia afectiunilor neuro-oftalmologice, Urgente neuro-oftalmologice si un curs acreditat de Colegiul Medicilor, care in acest an se va intitula "Neuro-oftalmologia – Actualitati". "Prin aceasta manifestare se urmareste informarea cadelor medicale sau mai putin medicale asupra noutatilor din neuro-oftalmologie, cuplate cu informatii despre noile tehnologii in chirurgia cataractei. In acest sens, este importanta implicarea celor trei specialitati: neurologie, oftalmologie si neurochirurgie", a mai precizat dr. Dumitru Petraru.

Taxele de participare variaza de la 50 de lei pentru rezidenti, la 100 si 150 de lei pentru specialisti, respectiv medici primari. La eveniment, participantii isi pot inscrie gratuit clinica sau cabinetul personal.
 
Conferinta "Actualitati in Neuro-Oftalmologie" se afla la cea de-a doua editie, iar la finalul lucrarilor participantii vor primi o diploma acreditata de Colegiul Medicilor. / Elena Gherasim, Ramona Balaban

Vezi si CONFERINTA PE TEMA NEURO-OFTALMOLOGIEI