(UTILITARE, 20.00)  CULTURA – PRESELECTIE – TEATRU/ Teatrul Studentesc Ludic Iasi organizeaza preselectiI.

(CUZANET, Iasi, 4 octombrie) Pana pe 20 octombrie a.c. Teatrul Studentesc Ludic din cadrul Casei de Cultura a Studentilor Iasi organizeaza preselectii pentru studentii care vor sa se alature echipei. Probele se dau in fiecare zi de marti si joi a saptamanii, intre orele 17.30 – 18.30. Participantii vor fi supusi la doua probe, prima constand in recitarea unei poezii la alegere iar cea de-a doua  in realizarea unui monolog, a unei povestiri sau a unui dans.
 
Pana acum, la preselectie, s-au prezentat 12 studenti. “Numarul celor care au participat la preselectie pana in prezent  este destul de mic, comparativ cu anii trecuti, dar trebuie sa luam in considerare ca in aceasta perioada studentii sunt destul de ocupati”, a declarat Aurel Luca, regizor artistic la Teatrul Ludic.
 
Conform spuselor  regizorului artistic Aurel Luca o parte din ei au fost deja selectati pentru a face parte din echipa Teatrului Studentesc Ludic, decizia de a ramane sau nu, apartinandu-le in functie de modul in care se vor adapta./ Teodora Lazar