Studentii si cadrele didactice ale tuturor universitatilor publice din Iasi se pot inscrie la activitatile sportive desfasurate intre  21-26 mai a.c. in cadrul evenimentului ”Saptamana Sportului Studentesc Iesean” (SSSI). Acesta este organizat de Facultatea de Educatie Fizica si Sport a Universitatii ,,Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iasi, pe terenul careia vor fi arbitrate competitiile sportive. Inscrierile se pot face online, pe echipe la – fotbal (pana pe 17 mai), handbal, tenis cu piciorul, volei si streetball si individual la – tenis de masa, badminton, culturism si cros (pana pe 25 mai).

„Chiar daca este prima editie a acestui eveniment, noi de dorim sa se inscrie cat mai multi participanti, deoarece nu exista un numar de locuri limita sau vreo clauza ca studentii sau cadrele didactice trebuie sa se inscrie la o singura competitie. Ne dorim ca prin «Saptamana Sportului Studentesc Iesean» sa-i facem constienti de importanta miscarii, dar si a socializarii pe cei partasi la aceste activitati sportive, de aceea ne-am gandit la implicarea unui cadru didactic in echipa. Ne dorim sa nu ne oprim aici cu aceste manifestari, si sa le organizam la nivel national si daca se va putea chiar international”, a declarat conf. univ. dr. Marin Chirazi, decanul Facultatii de Educatie Fizica si Sport, a UAIC.

La sedinta tehnica pe care o vor avea fiecare dintre echipe inainte de startul concursurilor sportive, studentii si profesorii inscrisi vor trebui sa faca dovada statutului lor prezentand carnetul de student sau a legitimatiei de serviciu. :Terenul nostru de sport este locul unde se vor desfasura competitiile sportive, participantii trebuie sa vina cu un echipament sportiv propriu, mingile si celelalte materiale sportive vor fi asigurate de noi. Un merit aparte este cel al sponsorilor care ne-au ajutat cu premiile, deoarece stim ca multi vin pentru a castiga un trofeu sau o medalie. Desi cred ca  nu  ar trebui sa ne gandim la ceva material, atata timp cat insasi faptul ca ai facut miscare este cel mai mare un premiu pentru corpul tau”, a mai spus decanul Facultatii de Educatie Fizica si Sport de la UAIC.

Castigatorii competitiilor vor fi premiati sambata, 26 mai a.c., de la ora 11.00, in fata Corpului B de la UAIC de catre campioanele olimpice la scrima si atletism Laura Badea si, respectiv, Maricica Puica. Premiile vor cosnta in carduri cadou, doua pachete medicale de evaluare a sanatatii, tricouri, mascota Alexa din plus, hanorace, sepci si rucsacuri personalizate cu sigla UAIC, oferite de sponsorii evenimentului.

Pentru mai multe informatii despre inscrieri, data la care vor avea loc concursurile sportive si regulamentul de participare accesati site-ul www.uaic.ro, sectiunea „Saptamana Sportului Studentesc Iesean”, sau direct aici   http://www.uaic.ro/uaic/bin/view/University/Saptamana+_Sportului_Studentesc.

Laura-Elena Bejinariu

Paula Popovici