(LIFE, 13.00) UMF– PETRECERE – CONCURS / Studentii medicinisti deschid concursul de petreceri intre universitati organizat de Clubul Skye.

(CUZANET, Iasi, 16 martie) Studentii Universitatii de Medicina si Farmacie „Gr. T. Popa” Iasi (UMF) intra si anul acesta in concursul de petreceri desfasurat intre universitatile iesene, organizat de Club Skye. Acestia vor da startul competitiei, joi, 17 martie a.c., incepand cu ora 22.00, cu un concept de petrecere originar si specific Olandei, intitulat White Sensation. “Tema este «White Wonderland» pentru ca incercam sa facem ceva gen «White sensation”», o petrecere foarte mare si renumita in Amsterdam, unde toata lumea se imbraca in alb. Noi vom promova o astfel de tinuta in alb pentru ca e asemanatoare cu tinuta noastra de la spital. Pe langa faptul ca barmanii vor fi si ei in halate si vor oferi shot-uri gratuite, vor mai fi numeroase surprize, insa cel mai important este ca fiecare participant sa poarte, daca nu din cap pana in picioare, macar o bluza sau ceva alb pe el”, a declarat Andrei Ivan, trezorier al Societatii Studentilor Medicinisti Iasi.

Intrarea pentru studenti este gratuita si se face pe baza carnetului de student, indiferent de la ce facultate provin. Taxa de intrare este de 10 lei si este insotita de un bon de consumatie. Petrecerea “White Wonderland” este organizata de Societatea Studentilor Medicinisti, Societatea Studentilor Farmacisti si Societatea Studentilor Stomatologi de la UMF.

Concursul de petreceri este destinat tuturor universitatilor din Iasi si se va desfasura saptamanal, joia, cand fiecare isi va prezenta conceptul original de petrecere. Clubul Skye organizeaza anual aceasta competitie, universitatea castigatoare urmand sa isi desfasoare, in toamna, in sala clubului, Balul Bobocilor gratuit. Fiecare petrecere va putea fi monitorizata si votata de participanti pe site-ul www.skye.ro . Castigatorul celei mai reusite petreceri in anul 2010 a fost Universitatea de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi, care a profitat de premiul obtinut si a organizat Balul Bobocilor din luna noiembrie in Clubul Skye./ Andra Petrariu, Andreea Marosac