(LIFE, 12.00) ASAFCI – CAMPANIE – CRACIUN / ASAFCI organizeaza campania “Daruieste de Craciun”.
(CUZANET, Iasi, 24 noiembrie) – Asociatia Studentilor si Absolventilor ai Facultatii de Constructii si Instalatii (ASAFCI) din cadrul Universitatii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iasi da startul campaniei “Daruieste de Craciun”. Proiectul va consta intr-o strangere de fonduri pentru a ajuta, familii sau copii cu probleme financiare si nu numai, in pragul sarbatorilor de Craciun.
“In primul rand o sa avem o urna mobila cu care o sa mergem la profesori si la studenti , o sa apelam la mila lor fata de persoanele nevoiase. A doua etapa va fi sa cantam colinde de Craciun, la facultate, o sa invitam profesori si studenti, si vom colecta si de acolo. In partea a treia, o sa cautam posibili donatori, sponsorizari, sau parteneri care au aceleasi idei, pentru a ne dona materiale sau bani”, a declarat Vasile Constantinescu, fost presedinte ASAFCI, actual membru ASAFCI. Acesta a mai adaugat ca “ASAFCI va organiza un punct de colectare de fonduri in cadrul Facultatii de Constructii si Instalatii. De asemenea, membrii organizatiei noastre se vor mobiliza pentru a duce o campanie de informare a necesitatii si problemelor cu care se confrunta copii din familii dezorganizate“.  Strangerea banilor se va face in perioada 2 – 16 decembrie, a.c., la Facultatea de Constuctii si Instalatii, in caminele studentesti si la sediul ASAFCI, caminul T9, camera 400, de catre membrii asociatiei.
Acest proiect se afla la cea de-a treia editie. “In anul 2007 am reusit sa facem fericiti un grup de copii de la scoala primara si o familie cu probleme sociale si financiare din comuna Miroslava si deasemenea copiii a trei familii de la periferia Iasului. In anul 2008 am ajutat 5 familii defavorizate (15 copii) selectate impreuna cu Mitropolia Iasi, aducand atmosfera de Craciun prin alimente, haine si un bradut impodobit. Vom lua legatura cu organizatii in domeniu, pentru a ne recomanda cazuri sau locuri unde putem aduce o raza de fericire” a mai precizat Vasile Constantinescu.
Toate fondurile astfel obtinute vor fi inmanate, sub forma de cadouri, copiilor din familii cu resurse materiale precare din Iasi sau comune din judetul Iasi. / Loredana Dascalescu, Cristina – Elena Gireada