(LIFE, 08.00) “TUDOR” – MASINA –  FOC / O masina a luat foc in Campusul “Tudor Vladimirescu”.
(CUZANET, Iasi, 10 noiembrie) – In cadrul evenimentului organizat de Liga Studentilor de la Mecanica, Expo&Burn, o masina a luat foc in parcarea laterala de la Iulius Mall. Masina era un Opel Kadett, de la EXCESS Tunning, condusa de Cosmin Comanescu. Focul a pornit in jurul orei 13.45.
„Proprietarul masinii era participant inscris la eveniment. Nu participa la proba care se desfasura in acel moment, „Expo”, urma sa concureze la o proba de indemanare. Masina era parcata iar soferul ambala motorul. S-a auzit o pocnitura si au iesit flacari de sub capota”, a declarat Simion Lucian, coordonatorul proiectului.
Organizatorii au actionat cu 6 extinctoare, ajutati de paznicii de la Iulius Mall. Flacarile erau prea puternice si a fost nevoie de interventia pompierilor. Acestia au venit in aproximativ 5 minute de la apel. In acest timp, publicul a fost tinut la distanta, existand posibilitatea unei explozii a rezervorului. Incendiul a fost stins in 10 minute. Proprietarul semnase o declaratie pe proprie raspundere cu organizatorii in care era specificat ca  toate daunele materiale cat si cele de vieti omenesti vor fi suportate de el,  pentru a putea participa la proba.
Evenimentul era supravegheat de o ambulanta SMURD si de o firma de asistenta rutiera. Cauzele incendiului nu au fost stabilite. Masina a fost avariata in procent de peste 50%. Motorul a ars in totalitate iar unul din cauciucurile de pe fata a explodat. / Catalina Popescu