(LIFE, 18.00) UAGE – CONCERT – COMPOZITOR / Facultatea de Interpretare Muzicala isi omagiaza compozitorii.
(CUZANET, Iasi, 16 octombrie) –  Luni, 18 octombrie, la ora 17.00, in cadrul Universitatii de Arte George Enescu (UAGE),  Facultatea de Interpretare Muzicala organizeaza "Seara compozitorului" George Enescu. Evenimentul face parte din ciclul " Medalion Componistic", manifestare care are loc cu prilejul celor 150 de ani de invatamant artistic si modern de la Iasi.
"Un secol si jumatate de arta la Iasi se cere a fi inteles in termenii genezei invatamantului artistic romanesc. Se poate spune, fara a ne lasa intimidati, ca arta s-a nascut la Iasi", a declarat conf. univ. dr. Anico Berindan, secretarul stiintific al Facultatii de Interpretare Muzicala.
Vor interpreta conf. dr. Dorel Baicu si asist. drd. Calin Farcasel la flaut, prof. dr. Doru Albu si asist. univ. Daniel Paicu la clarinet, lect. dr. Dumitru Iosub si Adrian Moisuc la fagot si conf. dr. Petrea Gasca si Romeo Popa la corn. Dirijorul orchestrei va fi Florian Simion, fost profesor al UAGE. / Georgiana Stoleru