(LIFE, 14.00) POLITEHNICA – FESTUDIS – UNIVERSITARIADA / Universitariada, cel mai costisitor proiect din cadrul FEstudIS 2010.

(CUZANET, Iasi, 11 aprilie) – Astazi, 11 mai a.c., incepe Universitariada, cel mai costisitor proiect din cadrul manifestarilor Festudis, organizat de Liga Studentilor Electrotehnisti (LSETH) de la Universitatea Tehnica “Gh. Asachi” din Iasi (UTI). «Universitariada» consta intr-o competitie sportiva, care imbina sapte sporturi: fotbal, tenis, streetball, badminton, tenis de masa, sah si table. Fiecare organizatie din Festudis va participa cu cate o echipa. La sfarsit se va face un punctaj si se vor acorda premii in bani si alte obiecte din sponsorizari”, a declarat Ionut Galea, presedintele Ligii Studentilor Electrotehnisti. Din cele opt ligi ale Politehnicii, doar LSETH a hotarat sa nu se retraga din Festudis, avand patru proiecte aprobate cu puntaj maxim. “Ne-am gandit sa facem proiectele astea din resurse proprii si sponsorizari. Am avut un atu pentru ca am facut proiecte originale, realizand ca nu poti face in fiecare an o seara de film si ca nu se vine cu idei mai de amploare, mai stralucite”, a adaugat Ionut Galea.

La inceput suma aprobata pentru proiect a fost de 10.000 de lei. “Am aprobat bugetul de 10.000 lei pentru ca speram sa primim si de la primarie o parte din bani. Pentru ca nu am primit nimic de la ei, am redus bugetul la 5.200 de lei“, a explicat Marinela Pascan, directorul Casei de Cultura a Studentilor din Iasi. In afara de “Universitariada”, in cadrul FEstudIS 2010 mai sunt patru proiecte care se desfasoara pe mai multe zile: “Galeria de arta”, ziarul “Festudis”, “Off studentesc” si “Expozitie de fotografie”./ Anca Sevastre