(LIFE, 11.30) ACTIUNEA CATOLICA – ZI DE FORMARE – TINERI / Intalnire cu tema “Iubeste cu toata inima!” pentru tinerii romano-catolici din Iasi.
(CUZANET, Iasi, 10 martie) – Sambata, 13 martie a.c., incepand cu ora 9.00, Actiunea Catolica “Sfantul Iosif” Iasi organizeaza in in Aula Sinodala a Catedralei “Sfanta Fecioara Maria, Regina” din Iasi o zi de formare pentru tineri intre 20 si 35 de ani. Tema evenimentului este “Iubeste cu toata inima! Afectivitatea si sexualitatea dupa gandul lui Dumnezeu” si se adreseaza tinerilor din parohiile in care isi desfasoara activitatea Actiunea Catolica (AC), precum si altor tineri interesati de aceasta tema. “Au mai avut loc astfel de evenimente. Aceasta este a treia intalnire. Prima a avut loc in zona Bacau, pentru cei cu varstele intre 15 si 18 ani, iar a doua in zona Roman pentru tineri intre 18 si 20 de ani. Momentele de formare au fost sustinute de pr. Felix Roca, asist. spiritual general al AC din Romania, precum si responsabilul cu pastoratia tinerilor si copiilor din Dieceza de Iasi. Acesta va fi prezent si la Iasi” a mentionat Adriana Ianus, presedinte AC “Sf. Iosif”.
Ziua de formare va debuta cu inscrierea participantilor si cu rugaciunea de inceput, dupa care vor avea loc jocuri de cunoastere, sub genericul “Cine esti? Cine sunt?”. Dupa ora 11.00 va fi momentul de formare, avand titlul “De la mitul sexului la iubirea adevarata”, iar dupa pauza de pranz “participantii vor putea pune intrebari, vor fi discutii pe grupuri, laboratoare, ateliere de lucru, in functie de cum isi va organiza discursul parintele Roca” a mai adaugat Adriana Ianus./ Ioana Stoian
Niciun comentariu