(LIFE, 10.00) AUTOMATICA SI CALCULATOARE – MITROPOLIE – CARITATE / Studentii de la "Autoamtica si Calculatoare" fac acte de caritate.
(CUZANET, Iasi, 13 octombrie) – 30 de studenti ai Universitatii Tehnice "Gh. Asachi" din Iasi (UTI) , 17 membri ai Ligii de la Facultatea de Automatica si Calculatoare (LSAC) si 13 ai Ligii Facultatii de Chimie (ASC CHEMIS) au impartit ieri seara, incepand cu ora 22.30, in curtea Mitropoliei din Iasi, pachete cu mancare pentru pelerinii care au venit sa se inchine la Moastele Sfintei Parascheva. “Dat fiind faptul ca pana acum am mai facut astfel de gesturi pentru copiii din orfelinate, in preajma Sarbatorilor de Craciun, am decis sa venim in spijinul pelerinilor din toate colturile tarii, care in aceasta perioada vin la Iasi si stau la cozi infinite doar pentru a atinge Moastele Sfintei Parascheva. Numai ca nu am venit singuri ci cu ai nostri colegi de la chimie” a afirmat presedintele LSAC, Madalin Nitu, student in anul II la Facultatea de Automatica si Calculatoare la specializarea "Calculatoare si Tehnologia Informatiei".
Studentii care s-au implicat in acest proiect au gatit pe tot parcursul zilei de luni clatite si gogosi, pregatind in total 250 de pachete distribuite de catre cei 30 de studenti, in decurs de trei ore si jumatate.
“Initial aceasta idee a apartinut presedintelui ligii, insa nu am avut o sponsorizare din partea unei organizatii sau a unei personalitati, ci fiecare dintre noi a contribuit cu ceea ce a avut”, a adaugat vicepresedintele LSAC Diana Onea, studenta la specializare "Calculatoare si Tehnologia Informatiei".
In urma celor trei ore si jumatate petrecute printre pelerine, studentii au hotarit sa repete gestul si in aceasta seara. / Cristina Barbuta
Niciun comentariu